Sfârșit de an – 2023

Data:

spot_img

Sfârșit de an – 2023. Ca mâine vine Anul Nou, cel care ne face întotdeauna să sperăm că va fi mai bun și mereu ne păcălește. Anul care vine nu dă semne că va fi mai generos.

Războaiele vor continua (dacă nu apar și altele), atentatele se vor înmulți, iar barbariile, falsificarea valorilor și a realității vor câștiga noi cote – căci imunitatea civilizației, a culturii și a bunului-simț în fața asediului lor scade pe zi ce trece. Și totuși lumea a mai trecut prin perioade nefaste și s-a salvat. Cum spunea un vechi cap încoronat? Fiat justitia, et pereat mundus.

Marele farsor Ciolacu e convins că PSD va câștiga toate alegerile

Așadar, cum nu prea e justiție, lumea nu va pieri. Cu „justițiarii” vom avea de furcă. La noi, alinierea celor patru feluri de alegeri nu prevestește nimic bun. Dacă te uiți la partidele cu pretenții și la candidații lor, e clar că n-ai de ales. Dar de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

Marele farsor Ciolacu e convins că PSD va câștiga toate alegerile iar „viitorul președinte va fi social-democrat”. Ei, și? Care-i scofala? Ne interesează să fie doar democrat. Și dacă se poate inteligent.

Citește și: Marii evazioniști scăpați printr-o lege inițiată de Ciolacu și Ciucă. „Fapta nu se pedepsește”

Simion a declarat că „UE este infernul”

AUR și Simion (noroc că-i despărțit de Șoșoacă altfel dacă se reuneau zgomotul și furia, sănătatea țării atâta cât mai era dispărea). Aflat la Florența, la adunătura partidelor extremiste, Simion a declarat că „UE este infernul” și că vrea „o societate fără nebunii de la Bruxelles”.

Ce uită Gigel Simion e că din 90 până în 2007 (17 ani!) România nu era în UE și a fost condusă de „băieții noștri” care au instituit și consolidat sistemul corupt și inert pe care nu mai reușim să-l corectăm. Și când, până una-n alta, cei care amenință România, Europa și libertatea sunt nebunii de la Kremlin.

Liberalii au dat 1 milion de euro numai la Digi

Dacă AUR are România TV și Realitatea la picioare, PNL în schimb (cu generalul Ciucă poticnit la vorbă și încet la gând) a fost nevoit să plătească din greu bunăvoința televiziunilor. Liberalii au dat 1 milion de euro numai la Digi. Asta Digitalizare! Ministrul Boloș a modificat de atâtea ori calculele bugetului încât Ciolacu s-a plâns că „produce mai mult decât putem noi citi”.

Sigur, Ciolacu nu e vreun mare cititor și ar pica testul PISA dovedind (precum Ciucă, Simonis și alții) că oficialii noștri nu știu ce scriu și nu înțeleg ce citesc. Oricum, ultimele calcule greșite la buget s-au făcut cu DNA la ușa secretarului Purice de la Finanțe care cumpărase 17 terenuri în 2 ani. De-aia ne mănâncă puricii!

Citește și: ZERO kilometri de cale ferată modernizată recepționați în 2023 – Club Feroviar

La generali stăm bine

Averea lui Purice e încă nimic față de cea a fostului general SRI Celea (noul șef al CNAS) care deține 23 de terenuri, 2 case, 3 apartamente, 4 mașini și 3 șalupe. Ce e ciudat e că n-are niciun elicopter. Să poată zbura dacă-și pierde impunitatea la un moment dat.

Cum se vede, la generali stăm bine. A reapărut și generalul Oprea care proaspăt vopsit, coafat, pensat și bine îngrășat (în ajun) a fost reales șef al defunctei UNPR pentru a-i bântui fantomatic pe alegători.

Aceste exemplare parazitare n-au împiedicat România să ocupe locul 2 în UE la capitolul fericire. Hai, c-am rupt-o-n fericire! 46% din acești fericiți (altfel foarte nervoși) cred însă că în comunism era mai bine. Probabil cei care nu l-au apucat.

Și-n Vest cei care n-au avut comunismul pe cap tânjesc după „neomarxism”. În numele libertății absolute vor dictatură. Li s-a urât cu binișorul (căci bine nu mai e nicăieri) dacă își închipuie că a doua venire a lui Marx va fi mai reușită – deși nici Marx și nici Lenin n-au plecat de tot.

Masochiștii îi pot găsi în Rusia, China sau Coreea de Nord. Iar nostalgicii noștri să citească vârstele tinerilor din cimitirul Revoluției care și-au dat viața pentru ca noi să putem bombăni și protesta și la anul. Și la mulți ani!

Preluare Revista22!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Revista 22
Revista 22https://revista22.ro
Revista 22 este primul săptămânal independent postdecembrist. A primit numele acesta în amintirea zilei de 22 decembrie 1989, când Ceauşescu a părăsit clădirea Comitetului Central într-un elicopter. Revista 22 se adaptează din mers schimbărilor societăţii româneşti, fiind cunoscută ca cel mai bun săptămânal de cultură politică din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Sub asediu

Fascismul românesc (în varianta lui neolegionară) e viu, militant....

GRU și legiunile

Evenimentele recente au pus pe tapet și posibilitatea implicării...

O stafie bântuie iar Europa?

Când credeam că avem alegeri prezidențiale, am aflat (cu...