Şi judecătorii intră azi în grevă. Guvernul vrea să umble la pensiile speciale. „Firească ar fi fost măcar o consultare”

Data:

spot_img

Judecătorii ieşeni, și nu numai, intră în grevă. Conducerea Curţii de Apel a anunţat restrângerea activităţii, cea mai mare parte a cauzelor aflate pe rol urmând a fi amânate. Măsuri similare urmează să fie anunţate şi de Tribunal şi judecătoriile din judeţ.

Decizia va intra în vigoare astăzi, fiind justificată de magistraţi prin lipsa unor consultări cu guvernul cu privire la măsurile prevăzute în cazul pensiilor speciale şi a condiţiilor de pensionare a magistraţilor, considerate arbitrare.

„Firească ar fi fost măcar o consultare, dacă nu chiar o dezbatere publică a proiectului de lege. Să se spună cu ce se merge la discuţiile cu Comisia Europeană, dar după ce măsurile preconizate sunt discutate şi analizate cu cei direct afectaţi”, a explicat Mihaela Micu Cheptene, preşedintele Curţii de Apel Iași.

Citește și Gunoiul de la restaurantul unde și-au făcut nunta Olguța și Manda, colectat în remorcă și aruncat pe câmp

Și magistrații afiliați Curții de Apel Galați protestează

În cadrul Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Curții de Apel Galați, convocată de Președintele Curții de Apel Galați, în ședința din data de 20.06.2023, având pe ordinea de zi analiza evoluției proiectului privind pensiile de serviciu si adoptarea masurilor de protest necesar fata de încălcarea statutului judecătorului in eventualitatea adoptării proiectului conform amendamentelor, s-au hotărât următoarele:

– Organizarea unei forme de protest în sensul că, începând cu data de 21.06.2023, se vor judeca numai cauzele cu caracter urgent, care se judecă pe perioada vacanței judecătorești, precum sunt cele cu următoarele obiecte:

– în materie non-penală: suspendare provizorie executare silită, suspendareexecutare silită, suspendare executare act administrativ, ordonanță președințială, adopții, plasamente, achiziții publice;

– în materie penală: cauzele în care sunt inculpați sub imperiul măsurilor preventive, cauze de competența judecătorului de drepturi și libertăți, cauze în materia executării pedepsei, verificare măsuri asigurătorii, cauzele în care există riscul de a se împlini termenul de prescripție a răspunderii penale.

Protestul va dura până la înlăturarea amendamentelor depuse la Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal înregistrat pe rolul Camerei Deputaților sub nr. Plx. 244/2023 și reluarea discuțiilor cu sistemul judiciar asupra proiectului de lege privind reformarea sistemului de pensii din justiție, cu implicarea organului reprezentativ al magistraților, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, precum și al ordonatorului principal de credite, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție.

– Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Curții de Apel Galați decide susținerea emiterii unor declarații de protest și formularea unor sesizări către Președintele ÎCCJ, Avocatul Poporului, Președintele României, Președintele Camerei Deputaților, Președintele Senatului, pentru a sprijini întregul corp al magistraților prin formularea obiecțiilor de neconstituționalitate la Curtea Constituțională a României.

În dezbaterea de astăzi, s-au avut în vedere următoarele:

– în Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Curții de Apel Galați din data de 31 mai 2023 s-a discutat situația creată ca urmare a proiectului de lege pentru modificarea pensiilor de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, inclusiv amendamentele lansate intempestiv în spațiul public în data de 29 mai 2023, în contextul iminentei adoptări a acestora, în mod total netransparent și cu încălcarea gravă a principiului cooperării loiale între puterile statului,

– prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor s-a solicitat, în mod covârșitor, la nivel național, ca orice soluție legislativă să fie urmarea dialogului loial între puterea judecătorească și cea legislativă, pentru găsirea unor rezolvări care respect predictibilitatea, garanțiile constituționale și demnitatea statutului de judecător, precum și ca modificările legislative preconizate să nu afecteze drepturile magistraților aflați în funcție, iar orice eventuală modificare a vârstei de pensionare să producă efecte exclusiv în privința judecătorilor recrutați sub imperiul noilor reglementări ce trebuie, în mod imperativ, corelate cu ritmul îmbunătățirii condițiilor de muncă,

– potrivit dezbaterilor din cadrul adunărilor generale, s-a solicitat imperativ asigurarea resurselor materiale și umane necesare unei normale organizări a activității instanțelor de judecată, în scopul respectării drepturilor cetățenilor la un proces echitabil, obiectiv care nu poate fi atins în condițiile continuării părăsirii sistemului judiciar de către judecători, în contextul lipsei de predictibilitate a statutului judecătorilor și procurorilor, cât și a unui dialog real al celorlalte puteri ale statului cu autoritatea judecătorească,

– prin Hotărârea nr. 2 din 31 mai 2023, Adunarea generală a judecătorilor de la Curtea de Apel Galați a hotărât că, în situația în care propunerile de modificări legislative ce afectează statutul judecătorilor vor fi menținute în continuare, se va convoca o nouă adunare generală pentru ca, în funcție de rezultatul discuțiilor pe marginea acestui proiect, să decidă cu privire la luarea unor măsuri concrete de protest,

– nu s-a înregistrat niciun progres, ci, mai mult, amendamentele lansate intempestiv în spațiul public în data de 29 mai 2023 au fost menținute, Ia fel cum a fost menținută și afirmația tăcută de reprezentanții celorlalte puteri privind adoptarea acestora în scurt timp, în pofida punctelor de vedere clare, exprimate ferm de instanțele judecătorești, fiind ignorată, de către reprezentanții celorlalte puteri, și deschiderea spre dialog a instanțelor,

– criza de personal expune sistemul judiciar la destructurare, cu efecte negative greu de înlăturat, din perspectiva organizării instanțelor în acord cu elementele dreptului la un proces echitabil. (Sursa: Curtea de Apel Galați) (Ziarul de Iași, Vrancea24).

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru analiza legislaţiei privind infracţiunile de ură

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional...

Judecătorul – avocat pentru Guvern, în procesul Danileț contra România

Un membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM ),...