„Dacă tu ești mâncarea mea, cum vrei să imi fie mie milă de tine? Păi ar însemna ca eu să mor de foame.”, i-a spus un leopard flămând unei căprioare căzute, tremurând și implorând. (Bangambiki Habyarimana, Perlele Eternității)
Nu, acesta nu este un articol despre stereotipul cetățeanului turmentat care nu știe cum votează – mai uzat în alegeri chiar și decât frumosul nostru costum popular. Este un articol despre leoparzii noștri locali, politicienii care mint, promit multe, se îmbracă în geci de ploaie în culori vii, ne dau pliante strălucitoare, dar care ne privesc fară milă, ca pe un consumabil, în cel mai bun caz, sau sacrificabil– nici nu au nevoie de votul nostru. Votăm și nu mai contăm.
Lumea s-a schimbat și nu mai știm ce să-i mai întrebăm pe politicieni. Toți zic că o să facă drumuri, poduri, că o să dea. Liberalii se băt cu pumnul în piept că o să crească economia. PSD-istii că or să dea la pensionari, la șomeri și la asistații sociali. USR-iștii nu stiu încă exact ce vor, doar să nu se mai fure. Și eu, din clasa de mijloc, ghici ce? Vreau toate astea. Vreau să crească economia, vreau să fie mai mulți bani pentru pensii și vreau să nu se mai fure. Deci cum aleg eu intre ăștia toți?
Nu o să auzim niciodată un politician zicând ceva rău despre clasa de mijloc. Asta pentru că ei stiu că aproape toți ne credem în clasa de mijloc (chiar daca suntem sau nu). Credem că suntem în clasa de mijoc și datorită valorilor noastre: Educație. Bani pusi deoparte pentru zile negre. Familie. Cine nu e în favoarea acestor lucruri? Dar este clasa de mijloc a României… clasa uitată a României? Clasa consumabililor, a sacrificabililor?
Vorbim azi cu doamna Ileana – o doamnă curată, cuminte, care merge în fiecare zi cu autobuzul o oră până în București, unde are un job greu dar unde face cu mândrie 22 de milioane pe lună. Și despre soțul dânsei, domnul Marin, care nu lucrează nicăieri, dar muncește… cultivă dovlecei toată vara și face cam 200 de milioane pe an. Cu ce mai căștigă muncind cu ziua, mai crescând un animal în curte, împreună se apropie de două salarii medii pe economie. Copii sunt deja mari, mai cer bani când și când, dar altfel se ajung cu cheltuielile și mai și pun și un bănuț deoparte. Doamna Ileana și domnul Marin sunt în clasa mijlocie a României, după definiția OECD, cu un venit de cel puțin 70% din venitul mediu pe gospodărie romanesc. Considerand cifrele INS ne-afectate de pandemie din 2019, venitul mediu pe gospodărie a fost 4789 Ron, și clasa de mijloc a României ar fi constituită deci din familiile cu un venit lunar net peste 3352 Ron și sub 9578 Ron – ca populație asta ar acoperi aproximativ 51%, cu 8% din populație în clasa „de sus” a bogaților și aproximativ 41% în clasa „săracă”.
– Cu ce partid votați doamna Ileana?
– E, nu votez după partide, votez cu omu’ mai mult.
– Și ultima dată, cum ați votat?
– Pai au venit toți la poartă. Depinde care vorbește mai frumos. Cu unii mai suntem și rude aici în sat. Pe vremuri ne mai dădeau câte ceva, găleți, alimente. Acum, doar niste pliante.
– Dar nu contează și ce program electoral au?
– E, parca ei fac ce zic acolo… Votam mai mult așa, de rușine că ne cunosc oamenii… Acu, același primar a trecut la alt partid…
PSD-ul a castigat alegerile, ani după ani, cu o rețetă simplă. Au targetat pătura mai săracă a societății – pensionari, șomeri, angajați cu venituri mici, asistați sociali. Au cartografiat foarte bine aceasta pătură demografica (liste exacte pe fiecare stradă), după care și-au modelat mesajul pe nevoile lor. Cum reușeau să mai muște și din demografia clasei de mijloc – angajații la stat de exemplu, cu venituri peste privat și care își doreau siguranță – PSD-ul și-a creat o rețetă aproape invincibila 40% + 10-20% din alte clase dependenți de joburi călduțe sau venituri partinice. Singura provocare a rămas să-i aducă pe toți din target la vot și… gata. Rețetă simplă și de success, care ar fi putut continua la infinit dacă lăcomia și lipsa de respect pentru populație nu i-ar fi aruncat în haos (să citim pușcărie). Să observam că PSD-ului nu i-a păsat deloc de clasa de mijloc, doar de pătura mai săracă și de baroni super-bogați. In clasa de mijloc au fost sacrificabilii pentru PSD – „ce ne trebuiesc corporatiștii ăștia?”.
PNL-ul vine cu o propunere alternativă. Ei vor să crească economia și cu toții înghițim în sec gândindu-ne la prospectul glorios al unei creșteri frumoase a PIB-ului național (dacă i-am crede). Crește România, prindem aripi! Ce se spune doar în șoaptă, este că… creșterea economică nu mai înseamnă ce era odată… Creșterea PIB-ului era inclusivă. Acum este… exclusivă.
– Domna Ileana, ăștia de la PNL zic că fac drumuri, că or să crească economia.
– E… parca nu tot salariul ăla o să mi-l dea patroana și la anu. Că ne-a zis că dacă mai cresc salariile se mută cu firma în altă parte, în Bulgaria poate…
Fară să-și dea seama, doamna Ileana atinge un punct sensibil în economia modernă. Creșterea economică se traduce în creșterea PIB/capita, dar asta nu înseamnă și o creștere pentru buzunarul nostru… Pe scurt, crește venitul mediu… dar omul obișnuit nu va mai realiza venitul mediu – aceste câștiguri în PIB se vor scurge probabil către clasa „bogată”, cei 8% din populație. Creșterea economică nu ne mai spune nimic despre cum o vom duce noi, cei din clasa de mijloc. Suntem… consumabili. Votăm și nu mai contăm.
– Și, de tinerii ăștia de la USR/PLUS ce ne ziceți?
– Copii mei cred că cu ei votează. Da mie nu-mi place de Barna ăla.
– Și dvs. nu votați cum vă zic copii?
– E, ce stiu ei cum e la noi aicea. Eu i-am șters la fund, nu mă învață ei pe mine.
USR/PLUS a venit cu un mesaj relativ clar și distinct „fară penali”, fară hoție. Dar economic, propun o listă de măsuri greu măsurabile, făcută cam pe genunchi. Ei cred că vor să ajute clasa de mijloc… dar știu cum? Până acum, n-au probat nici că pot căștiga alegerile locale fară suportul PNL. Mai important, definiția partinică suferă de o problema subconștientă – Ageism. USR/PLUS sacrifică aproape din start o parte mică dar importantă a clasei de mijloc. Oamenii cinstiți, onești care au încercat deja să facă politică în trecut, fiind activi în alte partide. Sub pretextul curățeniei, USR/PLUS își taie un picior – acești oameni pe care ei îi exclud, sunt exact cei care au networkul social necesar pentru a convinge electoratul să voteze într-un fel sau altul. Pentru că au fost deja activi politic, au o oarece credibilitate, știu cum se face, unde sunt listele, cine contează într-un cartier sau într-o fabrică. Aroganți, nu știu să aprecieze buldogii bătrâni, să învețe din experiență altora. Nu e de mirare că USR/PLUS rămâne un partid mic, cu gesturi și gânduri mărețe, dar care o să se erodeze încet-încet…
Cum rămâne deci cu noi, consumabilii și sacrificabilii? Ce trebuie deci să fac eu, din clasa de mijloc? Două cuvinte cheie: GINI și PIB. Coeficientul GINI este o unealta pe care economiștii o folosesc să măsoare distribuția veniturilor naționale. Când GINI=1, atunci avem inegalitate flagrantă, extremă, când o familie controlează tot venitul national – ca într-o dictatură. Când GINI=0, avem egalitate aproape perfectă, când venitul național este distribuit egal între toți membrii societății – ca în comunismul utopic. Noi românii le-am cam văzut pe toate… Uniunea Europeana are un GINI de .30. Romania vine în coada clasamentului UE, cu un GINI de .34, lasând în urmă o singură țară, vecinii noștri de la sud de Dunăre. Exemplele de succes europene, Norvegia, Olanda, Belgia au toate un GINI în jur de .25.
Deci avem o nouă întrebare pentru politicienii noștri: Ce ar fi să nu ne mai sacrificați sau uitați? Ce ar fi ca în loc de toate promisiunile să faceți doar un angajament pe doi indici: PIB și GINI. Nu doar că trebuie să faceți mai mulți bani pentru România, dar acești bani trebuie să fie mai bine distribuiți. Asta e targetul vostru ca politicieni. Definibil și măsurabil. Nu e în regulă ca 21% din venituri să fie luate de 8% din populație. Nu e în regulă ca 41% din populație să fie sub clasa de mijloc – după statisticile Organizației Salvați Copii, 32% dintre copii romani trăind sub pragul de sărăcie. Vrem o clasă de mijloc mai puternică, mai largă, mai sănătoasă. Această clasă trebuie să decidă destinele țării, nu baronii și nu asistații sociali. Faceți asta și aveți votul meu.
