Sighișoara: antisemitism în orașul în care s-a stins și ultimul evreu

Două svastici au fost desenate pe stâlpii Sinagogii din Sighișoara, în seara zilei de 22 decembrie 2021. În ajunul Crăciunului, cinci tineri erau audiați la poliția din municipiu. Pentru cinci familii din oraș, seara de Ajun era altfel decât se așteptau.

În urma audierilor, care au durat până târziu, s-a aflat că unul dintre ei, un tânăr de 15 ani era cel care desenase svastica pe stâlpii sinagogii. Pentru el s-a deschis dosar penal și este cercetat pentru utilizarea în public a simbolurilor antisemite. Fapta se pedepsește conform legii, cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.

Cu o seară în urmă, pe 21 decembrie, la București, un participant la protestul anunțat și organizat de liderii AUR, care a avut loc la Parlament, desena svastica pe steagul UE. Fotografiile și imaginile au fost difuzate la televiziuni, pe rețelele sociale și în presa scrisă.

În 3 ianuarie, liderii AUR au transmis un comunicat de presă în care au afirmat, printre altele, că istoria Holocaustului și educația sexuală reprezintă „teme minore” care „au fost ridicate la rangul de materii”, în ceea ce califică a fi drept o „acțiune sistematică de subminare a calității învățământului din România”.

În 6 ianuarie, sinagoga evreiască din Făgăraș este vandalizată. Un perete întreg este mâzgălit cu vopsea. Poliția începe o anchetă în oraș.

Antisemitism în orașul unde nu mai trăiește niciun evreu

Acum cinci ani, sighișorenii duceau la mormânt trupul ultimului evreu din oraș. Sinagoga lor de pe strada Tache Ionescu numărul 11 rămânea fără ultimul dintre ei. O familie de români vecină îngrijește lăcașul de rugăciune de mai bine de 14 ani. Sinagoga era în paragină când un evreu din New York, David Blum, aflat în vizită prin oraș, a văzut-o. Blum s-a angajat să o renoveze pe banii lui. În 2007, sinagoga era inaugurată cu bucurie de localnici și de evreii din țară, dar și din Israel, veniți special pentru sărbătoare.

Înaltă, curată, albă și senină, sinagoga mai primea o șansă la viață. De atunci, în fiecare an, acolo s-au organizat conferințe, spectacole sau concerte. Turiști din toată lumea, dar mai ales din Israel vin să o viziteze. 27 de mii în 2019, înainte de pandemie.

Cu toate astea, prin 2005, o sticlă incendiară a fost aruncată în clădire. Cockteilul Molotov a trecut prin sticla ferestrei de pe fațada sinagogii și s-a oprit pe caloriferul de sub ea. Acesta a fost norocul, pentru că focul nu s-a întins, a ars doar un pic podeaua și tabla caloriferului. Și astăzi se văd urmele.

Acum trei ani, la 4 și 10, noaptea, câinele familiei Băluț lătra insistent. „M-am urcat pe geam să văd ce se întâmplă”, povestește doamna Viorica Băluț, cea care îngrijește sinagoga și ghidează turiștii, „și am observat doi tineri.

Unul mâzgălea cu vopsea peretele sinagogii și celălalt păzea în colțul gardului să vadă dacă nu vine cineva. Am strigat la ei și cel care vopsea și-a luat cutia cu vopsele și a sărit gardul ca iepurele. Nu i-am văzut fața pentru că avea glugă, dar i-am recunoscut silueta.

Poliția a făcut și atunci o anchetă și i-a descoperit. A fost un proces secret, că erau minori. Eu am fost martor la proces și m-a șocat să văd că tânărul îmi zâmbea sfidător, parcă se mândrea cu ce făcuse.

Mama lui mă tot ruga să fac ceva să-l scap, că are note bune, de zece. I-am spus: atunci cum de a putut să facă așa ceva? Au executat pedeapsă la domiciliu și din păcate băiatul care a mâzgălit voia să meargă la facultate, dar a trebuit să amâne un an. Acum, când trece pe stradă, mă salută politicos, dar nici nu întoarce privirea spre sinagogă.”

În iarna aceasta, cu puțin înainte de Crăciun, în seara zilei de miercuri, 22 decembrie, pe la 19,30, o vecină a anunțat-o pe Viorica Băluț că pe stâlpii sinagogii e desenat ceva. Femeia a ieșit la poartă și a văzut două svastici desenate cu vopsea neagră, pe doi stâlpi. A făcut fotografii, a anunțat poliția și comunitatea evreilor din Târgu Mureș.

Poliția a pornit o anchetă și în ajunul Crăciunului a interogat cinci tineri din Sighișoara. Față de unul, în vârsta 15 ani, „sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de utilizarea în public a simbolurilor antisemite, conform Legii 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului”, conform comunicatului Poliției.

„Ce au cu sinagoga?”, se întreabă cu lacrimi în ochi Ilie Băluț, vecinul care o îngrijește împreună cu soția lui, Viorica. „O vedeți ce fumoasă e? Eu am văruit-o cu mâinile astea două, eu am grijit-o ani de zile. Curtea, iarba și rondul ăla în formă de Steaua lui David, de mine sunt făcute.

Acum sunt bolnav, mă plimb prin față și supraveghez, că mă doare sufletul să văd cum o atacă! E rușine, e mare păcat să faci așa ceva, mai ales față de evrei, când ei nici nu mai sunt aici. Pe cine vor să batjocorească? Istoria orașului e și a lor și a noastră, ne batem joc de ea?!”

Federația Comunităților Evreiești a montat camere de filmat în unele colțuri ale curții și pe clădire, dar nu de fiecare dată camerele au fost de folos pentru că atacatorii fie s-au mascat, fie s-au ferit să nu le fie surprinsă fața. Familia Băluț poate să vadă în timp real ce se întâmplă, dar sunt oameni în vârstă și cu probleme de sănătate, nu pot sta în fața camerelor continuu.

După cele întâmplate înainte de Crăciun, un polițist din Israel i-a sunat să le spună să nu le fie frică, să nu se sperie, că poliția din România se va ocupa cu siguranță de caz și își va face datoria. Comunitatea de acolo se temea probabil ca familia românilor să nu renunțe la a mai îngriji sinagoga de spaimă că li se poate întâmpla ceva.

Ioan-Iulian Sîrbu, primarul orașului Sighișoara, a scris în acele zile un mesaj pe o rețea de socializare despre caz. „Reacția sighișorenilor mi-a arătat că în comunitate nu avem o problemă cu evreii”, spune el.

„De altfel, nici nu mai trăiește niciunul în Sighișoara, tinerii aceia probabil că nici n-au cunoscut vreodată vreun evreu. E mai degrabă influența internetului, a mesajelor politice a tensiunilor din societate. Niciun cetățean care a comentat la mesajul meu n-a aprobat gestul, cel mult au cerut îngăduință față de băiat, din motive umanitare.”

„E necesar”, mai spune primarul, „să se facă o anchetă extinsă, pentru că ar trebui să identificăm sursele de influență, cu atât mai mult cu cât nu e primul caz. Este foarte important să descoperim de unde vin aceste idei, autorii morali, poate mai importanți decât autorul faptei.

Ce pot eu să văd este că a crescut nivelul de tensiune din societate și asta poate să-i afecteze în special pe tinerii care au un spirit de frondă pe care și-l manifestă în mod iresponsabil și periculos. Nu putem ignora aceste lucruri, dacă le ignorăm, iată, se repetă.”

Viorica Băluț, femeia care îngrijește sinagoga își amintește și ea de postarea primarului și răspunde unui comentariu care-l justifica pe tânăr spunând că n-a știut ce face. „Dacă nu știa face, ce e aia svastică, de ce n-a desenat-o pe gardul lui și a desenat-o la sinagogă?”

Primarul Ioan-Iulian Sîrbu consideră că ar fi nevoie de educație juridică, de lecții de istorie pe tema Holocaustului, a simbolurilor naziste interzise, precum și de lecții de istorie a orașului în școlile din Sighișoara. „Consider că este nevoie de o campanie de conștientizare.

Voi lua legătura cu directorii de școli și de licee din oraș. Dacă vedem că noi aici avem o problemă cu înțelegerea acestor lucruri, atunci trebuie să găsim și soluțiile, pentru că influența negativă, ignoranța sau teribilismul de acest fel pot aduce prejudicii nu doar familiilor respective ci întregului municipiu, reputației noastre de oraș multietnic, multicltural, care ar trebui să ajungă oraș turistic.”

În Sighișoara are loc anual, vara, prin luna august, un Festival Pro-Etnica, care adună în câteva zile în oraș ansambluri artistice ale tuturor etniilor din România dar și din străinătate. Armeni, lipoveni, maghiari, germai, evrei, ruși, slovaci și alte minorități prezintă programe artistice de teatru, dansuri, muzică sau film. Este unul dintre evenimentele care au consacrat imaginea turistică a orașului.

În parcul din piața centrală a orașului Sighișoara, după terminarea cursurilor de la școală, băncile erau pline de elevi care mai stau la povești. I-am întrebat pe câțiva de la Liceul Teoretic „Joseph Haltrich” și de la Liceul Tehnologic dacă știu ce este aceea o svastică sau ce este Holocaustul. Niciunul nu a știut să răspundă. O singură elevă de la liceul teoretic auzise aceste cuvinte, dar nu știa să spună ce înseamnă sau cu ce au legătură.

Târgu Mureș: un copil s-a spânzurat

Comunitatea evreilor din Târgu Mureș nu a pierit de tot. Acolo încă mai trăiesc cam 84 de evrei, cu membrii de familie cu tot se adună vreo 170-180. Președintele comunității, Vasile Dub, fost inginer și bunicul unui nepot de 14 ani, Robert, are opinii foarte nuanțate despre lume și viață, despre ce înseamnă să fii evreu și ce moștenire duci cu tine.

„Nu am fost religios, nu am avut o educație în acest fel. Dar, după ce am ieșit la pensie și am devenit președintele comunității evreiești, am început să citesc mult, să mă documentez, să încerc să cunosc și să înțeleg cât mai multe din istoria noastră. Exersez și rolul de bunic în relația cu Robert, nepotul meu.

Are rost să vă spun asta pentru că m-am gândit mult la acești tineri care sunt bombardați cu informații din toate părțile care nu au capacitatea să discearnă, să aleagă ce e bun de ce e zgură. Vorbind deseori cu el, încercând să aflu ce gândește, ce vrea de la viață, care sunt preocupările lui, am șansa să înțeleg mai bine tânăra generație. Și concluzia mea e că tinerii trebuie «păcăliți» să citească sau să vadă filme educative. Este foarte important să nu îi forțezi, ci să îi atragi cumva.”

Cu doi ani și jumătate în urmă, a stat de vorbă cu băiatul care vandalizase sinagoga din Sighișoara, în prezența avocatului tânărului. „Atunci mi-am dat seama că era o varză totală în capul lui! Avea frânturi de informații, le amesteca fără să știe ce înseamnă, un haos! Concluzia mea este că școala nu le clarifică aceste lucruri pe care ei le ciupesc de ici de colo, și că așa se adâncește confuzia. Trebuie să avem profesori de istorie buni, manuale bune și să ne pese de ce gândesc copiii noștri!”, spune Dub Vasile.

Și mai grav a fost ce s-a întâmplat cu doisprezece ani în urmă la Târgu Mureș.

Atunci, trei minori au vandalizat zidul de la cimitirul evreiesc. Poliția i-a chemat și le-a cerut părinților să le explice copiilor ce făcuseră. „Erau băieți din familii bune, buni la învățătură. Iar unul dintre ei, probabil neputând suporta faptul că și-a dezamăgit părinții, s-a spânzurat. Am zis atunci, mai bine să fi mâzgălit tot orașul, să fi făcut ce vor ei, numai să fi rămas în viață pentru că e păcat de viețile lor! A fost o tragedie!”, spune Vasile Dub.

De aceea, președintele evreilor din Târgu Mureș consideră că astfel de cazuri trebuie analizate cu mare grijă, iar cercetările să fie extinse pentru ca să se afle ce sau cine este în spatele faptelor acestor minori. „Fără a-i exclude cu totul din cauză, trebuie văzut ce e acolo: un cerc cu un lider mai antisemit, o grupare de pe internet, influența unor mesaje politice, pentru că ura față de evrei, antisemitism fără evrei, sunt greu de înțeles! Nu văd de ce, cum să fii antisemit când nici măcar n-ai cunoscut vreun evreu în viața ta?!”.

Dacă ar sta de vorbă cu acești tineri, Vasile Dub le-ar spune: „Dacă ați vrut să vă arătați curajul, de ce ați atacat noaptea o sinagogă pustie? De ce nu ați lovit mașina unui cunoscut care v-a vorbit urât sau de ce nu v-ați urcat pe sinagogă în miezul zilei să strigați trei lucruri care vă enervează, asta ar fi însemnat curaj. Să mâzgălești mascat însemne ale urii, noaptea, pe zidurile pustii este lașitate, nu curaj!”.

„Greu de spus azi, în România cine și ce înseamnă că ești evreu!”

Diamantstein Gheorghe a aflat că este evreu când era în clasa a VI-a. Pe la 12 ani. „Era în ’67, în timpul războiului de șase zile din Israel, când m-am întors acasă de la școală i-am zis tatei: Ai văzut ce război au pornit evreii ăia? Atunci tata mi-a zis: i-ați un scaun, stai aici că trebuie să vorbim ceva – și tu ești evreu! Am avut un șoc. Dar de atunci am început să fiu mai curios, mai atent” mărturisește el. Dealtfel, acum este un bun ghid al Muzeului și un iscusit povestitor al istoriei evreilor din orașul său.

Bunicul Dub, președintele comunității evreiești din Târgu Mureș consideră că „tinerii noii generații au alte priorități, alte preocupări decât am avut noi. Robert este mult mai deștept decât eram eu la vârsta lui. Ascultă ce îi spun despre istorie și despre noi, evreii.

Sunt convins că i se pare important și că este impresionat. Dar dacă ar fi întrebat ce vrea să studieze la școală, despre Holocaust sau despre bani, îndrăznesc să cred că ar alege educația financiară. Și asta nu din cauză că minimizează importanța istoriei, ci pentru că sunt mai preocupați de prezent și de viitor, decât de trecut.”

„Greu de spus azi, în România cine și înseamnă că ești evreu! La noi cred că nivelul antisemitismului este scăzut și provine din lipsă de informare, pentru că și evreii sunt puțini, mai puțin de cinci mii de persoane. Dar nu e de neglijat, pentru că folosirea tot mai frecventă a acestot însemne poate trezi cine știe ce reacții în rândul tinerilor. De asemenea, trebuie avut grijă și cum comunicăm.

De exemplu,a apărut în media românească nu demult, că cea mai mare sinagogă, din estul Europei, s-a inaugurat la Sighet! Foarte bine, nu știu dacă e cea mai mare, dar dacă există un antisemitism latent, se poate ca un asemenea să atragă reacții neașteptate”, conchide Dub.

Poarta spre curtea interioară a sinogogii din Târgu Mureș este tot timpul deschisă: „Dacă o să-mi spună cineva să închid poarta, atunci voi ști că e sfârșitul”, spune Vasile Dub. În curte, un gutui frumos dă să înmugurescă în căldura neașteptată din ianuarie.

Sinagoga este mare, impunătoare. Construită la 1900, prin ea au vrut evreii să arate puterea comunității din oraș. Acum, foștii capi ai acestei comunități sunt niște plăcuțe pe primele bănci din față. Lângă sinagogă s-a amenajat un spațiu muzeal, un loc din care te privesc chipurile evreilor fericiți în căminele lor, acum o sută de ani și mai bine. Cofetari, muzicieni, avocați sau comercianți, tineri sau bătrâni, copii, zâmbeau aparatului de fotografiat fără să știe ce îi așteaptă. Viața fostului oraș se înghesuie pe câte un perete, imagini alb-negru dintr-o lume pe care o păștea apocalipsa.

În mai 1944, un ordin criminal avea să trimită 7500 de evrei din oraș în lagărele de exterminare. Erau femei, bătrâni și copii pentru că bărbații fuseseră deja deportați în lagărele de muncă forțată. O machetă este așezată în mijlocul încăperii. Este centrul vechi al orașului, iluminat ca într-o seară obișnuită. Nu la fel a fost și seara zilei de 6 iunie: când a pornit ultimul transport la Auschwitz. Luminile de pe machetă se sting și zeci de străzi, sute de case cad în beznă. În bezna nopții și a minții. Așa a fost.

De la Auschwitz se vor întoarce doar 1493. Printre ei, și mama lui Gheorghe Diamantstein. „Aici, în fotografie este străbunicul, bunica care a murit la Auschwitz, mama mea, verișorii mei”, pe toți îi arată pe perete. „Aici sunt vecinii noștri. Aici sunt colegii mei de școală.”

Pe un pian, câteva jucării de jad și fotografia fetiței care le-a avut. Avea șase ani când a murit la Auchwitz. Pe zidul de la intrare, două plăci mari de marmură poartă înscrise numele elevilor Scolii evreiești care au fost deportați la Auschwitz. Tineri de 15-16 ani.