Siguranța vieții pe roți. De la petiția Voluntari în Europa la rezoluția Parlamentului European

Data:

Strigătul de alarmă lansat de Asociația Voluntari în Europa privind pericolele la care sunt expuși șoferii profesioniști s-a transformat în 3 luni, dintr-o petiție semnată de peste 26.000 de cetățeni europeni, într-o propunere de rezoluție pentru Parlamentul European.

Petiția inițiată și susținută de Asociația Voluntari în Europa a identificat 5 cauze majore referitoare la zonele nesigure de staționare, pe teritoriul UE, pentru care a propus soluții de îmbunătățire a legislației și a situației deficitare, la nivelul anului 2021.

Propunerea de rezoluție a Comisiei PETI include în plus sancțiuni pentru statele membre, dacă ignoră siguranța vieții șoferilor și a transporturilor de marfă, pe teritoriul Uniunii Europene, în condițiile în care meseria de șofer de TIR este din ce în ce mai impopulară, datorită riscurilor, iar pierderile economice ale statelor membre este foarte mare.

Voluntari în Europa a propus dezvoltarea unei aplicații  cu rol de ”buton de panică”

Doar în anul premergător pandemiei, furtul de mărfuri din camioane, a fost de peste 75 milioane de euro.

”Șoferul de camion trăiește, muncește, mănâncă și doarme în cabina de TIR. Imaginați-vă șocul șoferului obosit, al cărui somn de noapte este violent întrerupt de hoți. Pe lângă petiția depusă la Parlamentul European, echipa Voluntari în Europa a propus dezvoltarea unei aplicații  cu rol de ”buton de panică” , translator și funcție complementară de sesizare a serviciului EUROPOL pentru furturi și atacuri asupra camioanelor de marfă.”, declară Adriana Mureșan, inițiatoarea petiției.

Asociația Voluntari în Europa  mulțumește tuturor celor care au semnat, distribuit și colaborat la petiție.

„Suntem mândri că am sensibilizat Comisia pentru Petiții (Comisia PETI) să analizeze și adopte în foarte scurt timp, o Propunere de rezoluție privind siguranța parcărilor pentru șoferii de camioane, în Uniunea Europeană”, spune Sanda Foamete, membru al Asociației Voluntari în Europa.

Parlamentul European citează, într-un omunicat de presă, părerea europarlamentarilor din comise referitoare la necesitatea fondurilor a sporite, pentru siguranța parcurilor de camioane.

Membrii comisiei PETI au votat propunerea de rezoluție cu 31 de voturi pentru și doar 1 împotrivă. Toți europarlamentarii români au votat favorabil.

„Reamintim, petiția Opriți asasinatele șoferilor in parcări! a fost generată după ce în luna mai, șoferul de TIR Mihai Spătaru a fost înjunghiat mortal în timp ce a surprins o echipă de hoți care atacaseră camionul lui, în miez de noapte, într-o parcare dotată cu camere de supraveghere, din Franța. Petiția era semnată de peste 26.000 de cetățeni, la momentul prezentării în comisia PETI.

Solicităm tuturor celor care au fost victime sau păgubiți în atacurile sau furturile din orice parcare europeană, să completeze formularul cu dovezi și mărturii despre incidente, până pe data de 5 noiembrie 2021.

Aceste dovezi vor fi trimise către comisia PETI, care va prezenta propunerea de rezoluție în plenul Parlamentului European, la jumătatea lunii noiembrie”, se arată într-un comnicat al Asociației Voluntari în Europa.


Despre Voluntari în Europa

VOLUNTARI IN EUROPA este o asociație formată din peste 63.600 de români, unii dintre ei anonimi, din diaspora și din țară. Asociația a dobândit personalitate juridică în decembrie 2020, funcționând mai mulți ani ca asociație informală, creată pe Facebook.

VOLUNTARI IN EUROPA este dedicată tuturor românilor din EUROPA care au nevoie de sprijin în situații speciale. Asociația organizează recurent acțiuni sociale și de sănătate și activități de democrație participativă, precum asistență acordată în înțelegerea procesului de vot în străinătate sau petiții publice.

Deși se implică civic, gruparea este apolitică. Încurajează incluziunea, înțelegând transformările emoționale prin care trece orice înstrăinat de țară. Pe Facebook sunt acceptate doar postări care au legătură cu obiectul grupului și dialogul deschis, în limbaj decent. Sunt descurajate fake news, spamurile, amenințările sau jignirea membrilor, serviciile contra cost, strângerea de fonduri, indiferent de noblețea cauzei. Postările membrilor reprezintă păreri personale.

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Migrația românilor, între speranță și dezamăgire | PUTEREA A CINCEA

Migrația românilor, între speranță și dezamăgire. Acesta este fenomenul...

Cum plătesc locuitorii unei comune pentru a fi dezinformați? | Gazeta de Stâlpeni

Cum plătesc locuitorii unei comune pentru a fi dezinformați?...

Totul pentru bucureșteni: Negoiță „aduce” pe bani publici Grecia la el în sector | Aktual24

Totul pentru bucureșteni: Negoiță „aduce" pe bani publici Grecia...