​Silviu Crețu, vicepreședinte al CJ Suceava, reținut pentru luare de mită şi trafic de influenţă

Data:

Silviu Cristinel Creţu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea 40.000 de euro mită de la un om de afaceri.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore începând cu data de 4 aprilie a inculpatului Silviu-Cristinel Creţu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă. Inculpatului i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, a transmis marți DNA.

Vicepreşedintele CJ Suceava va fi prezentat în cursul zilei de marţi Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Silviu Cristinel Crețu a fost prins în biroul său din instituție după ce a primit 40.000 de euro de la om de afaceri local care avea contracte de lucrări cu CJ Suceava. Potrivit DNA, aceasta a fost a doua mită în valoare de 40.000 de euro primită de Crețu de la omul de afaceri Vasile Rîpan.

Citește și: Vicepreședintele CJ Suceava s-a încuiat în birou de frica DNA. Procurorii au obținut mandat de percheziție a camerei, unde au găsit 40.000 de euro

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Trei zile de Open Data Hachathon. Ce am descoperit căutând cheltuielile primăriilor

Trei zile de Open Data Hachathon. Hackathonul bunei guvernări...

Ajutorul militar esențial pentru Ucraina, aprobat de Camera Reprezentanţilor din SUA

Ajutorul militar esențial pentru Ucraina, adoptat de Camera Reprezentanţilor...

Fără muniție livrată de americani, frontul din Ucraina riscă să cedeze | DW

Fără muniție livrată de americani, frontul din Ucraina riscă...