Singura tiparniță funcțională de tip Gutenberg din vestul țării, expusă la Orăștie

Data:

spot_img

Publicul are ocazia să vadă expusă la Orăștie singura tiparniță de lemn funcțională de tip Gutenberg din vestul țării. Evenimentul este organizat cu ocazia împlinirii a 440 de ani de la tipărirea Paliei de la Orăștie, prima traducere parțială în limba română a Vechiului Testament.

Prezentarea tiparniței va avea loc luni, 14 noiembrie, de la ora 17.00, la Sinagoga din Orăștie. În cadrul evenimentului va avea loc o expoziție de blazoane cu Cetatea Orăștiei realizate de elevi de la școlile din oraș, premierea celor mai reușite blazoane și un spectacol de dansuri și muzică medievale.

Evenimentul este organizat de Asociația “Izvorul Colnicului”- Orăștioara de Jos, Primăria municipiului Orăștie și Consiliul Local Orăștie.

Pentru a marca aniversarea celor 440 ani de la tipărirea Paliei în cetatea Orăștiei, Asociația “Izvorul Colnicului” a achiziționat o tiparniță, replică fidelă a celei inventată de Gutenberg în secolul al XV-lea. Tiparnița a fost achiziționată de la maestrul Janez Rozman din Slovenia, în cadrul unui proiect realizat prin programul anual de finanțări nermbursabile alocate de Consiliul Local Orăștie. Asociația a procurat și o matriță cu imaginea Cetății Orăștiei care are inscripționată pe ea “800 de ani”, pentru a puncta evenimentele  care vor avea loc în 2024, la împlinirea a 800 de ani de la atestarea documentară a orașului Paliei.

FOTO: Ovidiu Șerdean

Tiparnița va fi expusă în Sinagoga din Orăștie, unde vizitatorii vor putea să imprime pe hârtie imaginea Cetății Orăștiei.

“Cu prilejul prezentării tiparniței am organizat un concurs de blazoane cu Cetatea Orăștiei. În jur de 20 de elevi de la școlile din oraș s-au străduit să creeze cele mai bune lucrări pe această temă. Ne-am bucurat de implicarea și strădania lor, iar cele mai frumoase blazoane realizate de elevi vor fi premiate în cadrul evenimentului organizat la Sinagoga din Orăștie”, a declarat Ioana Ramona Șerdean, vicepreședinte al Asociației “Izvorul Colnicului”.

Citește și: Madridul va deveni capitala excelenței românești, între 25-27 noiembrie

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Ovidiu Șerdean)

spot_imgspot_img
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai este jurnalist, redactor-șef al publicației Hunedoara mea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...