Situații confuze la aplicarea regulilor de parcare în Galați. Unii șoferi sunt amendați, alții scapă de sancțiuni

Data:

spot_img

Paradoxul se naște când Poliția Locală Galați face acțiuni de eliberare a străzilor principale de mașinile staționate pe carosabil. Unii șoferi sunt somați să își ia autoturismele, unii primind chiar sancțiuni, în timp ce alții, care au norocul să „scape” după ce echipajele s-au retras din zonă, încalcă aceleași reguli fără a suferi vreo consecință.

Este plin orașul de mașini parcate dincolo de limita regulilor rutiere și a bunului simț, autoturismele staționate în colțurile intersecțiilor, pe trecerile de pietoni sau pe trotuare fiind dovezi clare ale faptului că străzile sunt sufocate, iar riscul de a primi amenzi sau de a le fi ridicată mașina este sfidat cu nonșalanță de mulți șoferi.

Asta pentru că, susțin reprezentanții instituției care trebuie să vegheze la respectarea normelor rutiere, mai ales cele privind parcarea, este imposibil ca echipajele să fie peste tot, să constate și să aplice legea, cu consecința directă a eliberării arterelor și educării pe termen lung a conducătorilor auto.

Continuarea în Viata-libera.ro

Citește și: Matematician român, premiu de excelență din partea California State University, Fullerton

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: viata-libera.ro)

spot_imgspot_img
Viața liberă
Viața liberă
Viața liberă este un ziar cotidian independent din Galați, fondat în decembrie 1989, care a apărut pe piață neîntrerupt de atunci. Versiunea online a ziarului are în medie 400.000 de vizitatori unici pe lună, subiectele abordate în ambele medii fiind cele cu impact social major, atât local, cât şi naţional şi internaţional, inclusiv cele de interes pentru diaspora. Publicaţia susţine proiectele şi iniţiativele benefice comunităţii din care face parte de 32 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași | Ziarul de Iași

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași,...

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50% dintre aceștia sunt în prag de pensionare

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50%...

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din noul mandat | Ziarul de Iași

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din...