Slujbă de Înviere, pe scenă, în Piața Sfatului din Brașov

Municipalitatea din Brașov permite organizarea slujbei de Înviere în Piața Sfatului. Pentru a evita aglomerația, lăcașele de cult vor amenaja, din timp, în afara clădirilor, mai multe puncte de distribuire a “paștilor” în pachete/punguțe de unică folosință, închise.

Viceprimarul Flavia Boghiu și prefectul Cătălin Văsii au avut, săptămâna aceasta, o discuție cu părintele protopop Dănuț Benga pentru a identifica cele mai bune soluții pentru ca slujbele de Paști să se poată desfășura în condiții de siguranță, fără a exista o limitare a numărului de participanți. La nivelul fiecărei biserici ortodoxe din Brașov se vor identifica soluții pentru ca slujba să se desfășoare, în funcție de numărul de credincioși, în afara bisericii, iar distribuirea paștilor (pâine binecuvântată și stropită cu agheasmă și vin, pregătită și ambalată din vreme în pachete/punguțe de unică folosință închise, respectând regulile de igienă) să se facă în mai multe locuri, amplasate tot în afara bisericii, pentru a reduce riscul de răspândire a coronavirusului.

„În urma discuției pe care am avut-o cu domnul prefect și cu domnul părinte protopop, am căutat soluții pentru desfășurarea slujbei de Înviere în cele mai bune condiții în municipiul Brașov. Cea mai importantă dintre decizii a fost aceea de a organiza slujba de Înviere în Piața Sfatului, de a monta o scenă pentru aceasta și de a crea puncte de distribuție a paștilor și a luminii în mai multe puncte din Piața Sfatului, astfel încât să nu se creeze aglomerări de credincioși. Pe de altă parte, căutăm în această perioadă soluții pentru a putea desfășura slujba de Înviere în afara bisericilor și pentru celelalte 26 de biserici de pe raza municipiului. Astfel de exemple ar putea fi biserica de la Micșunica, unde slujba s-ar putea desfășura în perimetrul parcării de la supermarketul din apropiere, și biserica din Avantgarden Bartolomeu, unde slujba ar putea avea loc în parcul din centrul cartierului“, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu într-un comunicat de presă.

Conform recomandărilor transmise de Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe, slujba Învierii Domnului din noaptea zilei de duminică, 2 mai 2021, se va desfășura în prezența credincioșilor, astfel:

  • pentru a evita aglomerația, la unitățile de cult cu pangarul* în interiorul bisericii, vor fi organizate din timp, în locuri special amenajate în afara lăcașului de cult, mai multe puncte de distribuire a paștilor, a lumânărilor, a candelelor etc;
  • credincioșii vor aștepta, în afara lăcașului de cult, pe locuri individuale special marcate, primirea de la clerici a Sfintei Lumini, la ora 00.00, păstrând distanța de 1,5 m între persoane;
  • la finalul slujbei de afară, pentru săvârșirea Canonului Învierii şi a Sfintei Liturghii, clericii vor intra în lăcașul de cult împreună cu credincioșii, în limita spațiului disponibil, potrivit prevederilor sanitare în vigoare, sau vor continua slujba în afara lăcașului de cult, în cazul în care numărul credincioșilor este mare.

Îndrumările Cancelariei Sfântului Sinod, aprobate de Patriarhul României, privind slujbele care vor fi săvârșite în perioada dintre sâmbăta Floriilor și sărbătoarea Izvorului Tămăduirii (24 aprilie – 7 mai 2021), în condițiile stării de alertă, pot fi consultate pe site-ul Agenției de știri a Bisericii Ortodoxe Române, basilica.ro”, precizează Sorin Toarcea, purtător de cuvânt al Primăriei Brașov.

Foto:romanialivewebcam.blogspot.com

partajează acest articol:
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole din aceeași categorie

Advertismentspot_img

Cele mai recente articole

Bode: ”Nu vorbim de o relaxare totală, vorbim de o relaxare prudentă. Vor fi controale”

Sâmbătă este prima zi în care se aplică măsurile de relaxare luate de Guvern după scăderea ratei de infectare cu SARS-CoV-2 în ţară. Astfel, masca de protecţie nu mai e obligatorie în spaţiile publice neaglomerate şi s-au eliminat restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii.

VIDEO | Premierul clarifică dilema privind relaxarea la joburile cu toți angajații vaccinați: “Deocamdată, cu mască la locul de muncă, la interior”

Premierul a admis că s-a produs o confuzie chiar printr-o prevedere publicată într-un ordin al M. S.

Doi bărbați urmăriți internațional, unul dintre ei, albanez, pentru tentativă de omor, au fost depistați de polițiștii argeșeni și încarcerați

Cel de-al doilea urmărit internațional depistat și încarcerat e un român căutat de cinci ani.
partajează acest articol: