Senatul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a hotărât joi declanșarea procedurilor pentru nominalizarea președintelui SUA, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace, a anunțat instituția de învățământ într-un comunicat de presă.
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a declarat că decizia vine ca o recunoaștere a eforturilor susținute ale președintelui Donald Trump în promovarea păcii și stabilității în regiuni marcate de tensiuni globale.
„Printre inițiativele diplomatice care au stat la baza acestei nominalizări se numără acțiunile sale pentru detensionarea situației din Gaza, demersurile inovatoare pentru a încheia o pace justă în Ucraina, precum și preocuparea permanentă pentru a menține echilibrul între principalii actori geopolitici, la nivel mondial. Ca instituție de învățământ superior cu un puternic angajament față de valorile democratice și dreptul internațional, SNSPA consideră esențial să susțină liderii care contribuie la pacea globală”, a motivat Remus Pricopie.
„Recunoaștem rolul președintelui Donald Trump în facilitarea soluțiilor diplomatice pentru încetarea conflictului din Ucraina, cu respectarea suveranității statelor și în concordanță cu valorile euro-atlantice. În mod deosebit, asigurarea păcii în regiunea Mării Negre, prin garantarea suveranității Ucrainei și a securității statelor din proximitatea conflictului, în conformitate cu principiile fundamentale ale dreptului internațional, reprezintă un obiectiv esențial pentru stabilitatea globală”, a afirmat Remus Pricopie, citat în comunicatul de presă.
Rectorul SNSPA mai susține că „Donald Trump este un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice, dar care este orientat spre atingerea obiectivului final. Cum acest obiectiv este pacea, care se traduce prin securitate, respectul între națiuni și prosperitatea cetățenilor, atunci acest efort trebuie recunoscut și sprijinit la nivel global. Aprecierea unei voci puternice care pledează pentru pace, precum cea a lui Donald Trump, este fundamentală”.
SNSPA a transmis că va invita și alte universități, parteneri naționali și internaționali, să se alăture inițiativei de nominalizare a lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace.
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a jucat un rol important în evenimentele politice din ultimul an.
Pricopie a depus săptămâna trecută o contestație împotriva candidaturii lui Călin Georgescu, în urma căreia Biroul Electoral Central i-a interzis acestuia să candideze la alegerile prezidențiale.
De asemenea, SNSPA a sesizat anul trecut Curtea Constituțională și a cerut reluarea primului tur al alegerilor prezidențiale după desecretizarea documentelor din CSAT. Ca urmare a cererii SNSPA, CCR a decis anularea alegerilor.
Potrivit G4Media, decizia SNSPA vine pe fondul dorinței exprimate explicit de președintele Trump de a câștiga Premiul Nobel pentru Pace. Portalul american Axios a publicat în urmă cu două săptămâni o analiză cu titlul ”Obsesia lui Trump: Premiul Nobel pentru Pace”.
Citește și: Primarul din Caracal, „împăratul” Doldurea, acuzat de colaborare cu Securitatea
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(FOTO: AGERPRES/EPA)