Șocantul caz al daunelor de peste 90 milioane € plătite de CNAIR unui singur constructor de drumuri

Data:

În cazul italienilor de la Tirrena Scavi, e mai profitabil să fii despăgubit decât să fii lăsat să lucrezi: au primit despăgubiri în valoare de peste 90 milioane euro în ultimii cinci ani și așteaptă alte 23 milioane dolari. O parte din bani a fost împărțită cu o altă firmă.

Italienii de la Tirrena Scavi au primit despăgubiri în valoare de peste 90 milioane euro în ultimii cinci ani, dar așteaptă alte 23 milioane dolari.

O parte din bani a fost împărțită cu o altă firmă, Societa Italiana Per Condotte D’aqua, înființată de Vatican, apoi vândută mafiei italiene. Acum, compania este condusă de Duccio Astaldi și Franco Bassani, fost deputat și senator italian.   

Uluitor: Despăgubiri de 60% din contract 

Italienii de la Tirrena Scavi, în asociere cu JV Garboli Conicos, au câștigat în august 2005 două contracte pentru reabilitarea DN 6, secțiunile Bahna – Mehadia și Mehadia – Domașnea.

Cele două loturi au fost adjudecate pentru 55,2 milioane euro. 25 de milioane de euro din această sumă provenea din fonduri europene.

Citește articolul integral în Newsweek România

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

România și Austria dau uitării episodul Schengen și se concentrează pe reconstrucția Ucrainei

După întâlnirea avută pe Arena Națională, la meciul unde...

Franța recunoaște oficial statul Palestina și propune o forță internațională de stabilizare în Gaza

Președintele Emmanuel Macron a anunțat recunoașterea oficială de către...

Acțiune ecologică. Primăria Oradea se alătură campaniei „Let’s Do it, Romania!”

Primăria Oradea se alătură campaniei „Let’s Do It, Romania!”,...