Socrii primarului Cătălin Cherecheş rămân în arest preventiv în dosarul mitei pentru un judecător

Data:

spot_img

Socrii primarului Cătălin Cherecheş rămân în arest preventiv. Tribunalul Mureş a decis, luni, prelungirea măsurii arestului preventiv, pentru încă 30 de zile, faţă de socrii primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, în dosarul în care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că ar fi încercat să ofere o sumă de bani rudei unui judecător, astfel încât acesta să pronunţe o soluţie favorabilă în dosarul de corupţie care îl viza pe edil.

„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă ICCJ DNA Cluj şi, în consecinţă: În baza art. 234 şi următoarele din Codul de procedură penală, coroborat cu art. 202 alin. 1, art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală, prelungeşte măsura arestării preventive a inculpaţilor G.C,, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (…) şi a inculpatului G.D.P., cercetat pentru comiterea infracţiunii de complicitate la dare de mită (…), pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 09.12.2023 până la data de 07.01.2024, inclusiv. În baza art.242 alin.2 Cod procedură penală, respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai uşoară, formulată de inculpaţi, personal şi prin apărător. Despre măsura dispusă se va încunoştinţa administraţia locului de deţinere. II. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză vor rămâne în sarcina acestuia”, se arată în soluţia publicată pe portalul Tribunalului Mureş.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu contestaţie în 48 de ore de la comunicare pentru inculpaţi şi pentru procurori, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de două persoane, G.C. şi G.D.P. (soţ şi soţie), în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi complicitate la dare de mită.

Pe 25 octombrie, în contextul în care un afin al lor era judecat într-un dosar de corupţie, aflat în faza apelului, una dintre persoane (soţia – n.r.) ar fi luat legătura cu o persoană (martor în cauză), ruda unuia dintre judecătorii din complet, şi s-ar fi oferit să achiziţioneze o afacere pe care aceasta din urmă o deţinea în judeţul Mureş cu o sumă cuprinsă între 50.000 – 100.000 de euro, indicând totodată şi posibilitatea remiterii unor alte foloase necuvenite, precizează DNA.

Citește și: Vicepreședintele CJ Argeș anchetat, după ce a cumpărat 5 locuințe sociale de la firma unui prieten

Procurorii spun că această „ofertă” iniţială ar fi fost valabilă doar în condiţiile în care magistratul respectiv ar fi urmat să pronunţe o sentinţă favorabilă (soluţie mai blândă) în cauza în care afinul inculpatei ar fi fost judecat pentru săvârşirea unor presupuse infracţiuni de corupţie.

Ulterior, se arată în comunicatul DNA, inculpata ar fi promis judecătorului, prin intermediul aceluiaşi martor, suma de 50.000 de euro, reprezentând un avans dintr-o sumă care nu a fost cuantificată până în prezent, restul banilor urmând a fi remişi după data când instanţa de judecată ar fi urmat să pronunţe în cauza respectivă o soluţie de achitare.

„În contextul menţionat, miercuri, într-un restaurant de pe raza municipiului Cluj – Napoca, inculpata ar fi remis martorului avansul de 50.000 euro promis, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. În demersurile descrise mai sus, inculpata ar fi fost ajutată de soţul său atât moral, cât şi material, acesta din urmă asigurându-i soţiei sale transportul atât în vederea ‘rezolvării problemei’ la Baia Mare, cât şi ulterior, la remiterea sumei de 50.000 euro”, au mai arătat anchetatorii.

Cei doi inculpaţi au fost reţinuţi de procurori, în 9 noiembrie, iar Tribunalul Mureş, ca instanţă de fond, iar apoi Curtea de Apel Târgu Mureş, au dispus arestarea preventivă a celor doi inculpaţi pentru 30 de zile.

Citește și: Magistrații cer CSM organizarea de concursuri pentru cele 1000 de posturi libere de la judecătorii

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Cătălin Cherecheș / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat partidele la consultări pentru desemnarea premierului

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni...