Socrii primarului Cătălin Cherecheş rămân în arest preventiv în dosarul mitei pentru un judecător

Data:

spot_img

Socrii primarului Cătălin Cherecheş rămân în arest preventiv. Procurorii DNA îi acuză că ar fi încercat să dea o sumă de bani rudei unui judecător astfel încât acesta să pronunţe o soluţie favorabilă într-un dosar de corupţie care îl vizează pe edil.
Curtea de Apel Târgu Mureş a respins, luni, ca nefondate contestaţiile formulate de către cei doi inculpaţi faţă de decizia instanţei de fond care a dispus plasarea lor în arest preventiv, dar şi cererile celor doi de înlocuire a arestului preventiv.
Decizia este definitivă.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de două persoane, G.C. şi G.D.P. (soţ şi soţie), în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi complicitate la dare de mită.
Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că ar fi vorba despre socrii primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, care ar fi oferit mita uneia dintre judecătoarele din completul care soluţionează dosarul în care edilul este acuzat de luare de mită.
Pe 25 octombrie, în contextul în care un afin al lor era judecat într-un dosar de corupţie, aflat în faza apelului, una dintre persoane (soţia – n.r.) ar fi luat legătura cu o persoană (martor în cauză), ruda unuia dintre judecătorii din complet, şi s-ar fi oferit să achiziţioneze o afacere pe care aceasta din urmă o deţinea în judeţul Mureş cu o sumă cuprinsă între 50.000 – 100.000 de euro, indicând totodată şi posibilitatea remiterii unor alte foloase necuvenite, precizează DNA.
Citește și: Legea pensiilor adoptată în mare viteză de PSD, în ciuda opoziției PNL
Procurorii spun că această „ofertă” iniţială ar fi fost valabilă doar în condiţiile în care magistratul respectiv ar fi urmat să pronunţe o sentinţă favorabilă (soluţie mai blândă) în cauza în care afinul inculpatei ar fi fost judecat pentru săvârşirea unor presupuse infracţiuni de corupţie.
Ulterior, se arată în comunicatul DNA, inculpata ar fi promis judecătorului, prin intermediul aceluiaşi martor, suma de 50.000 de euro, reprezentând un avans dintr-o sumă care nu a fost cuantificată până în prezent, restul banilor urmând a fi remişi după data când instanţa de judecată ar fi urmat să pronunţe în cauza respectivă o soluţie de achitare.
„În contextul menţionat, miercuri, într-un restaurant de pe raza municipiului Cluj – Napoca, inculpata ar fi remis martorului avansul de 50.000 euro promis, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. În demersurile descrise mai sus, inculpata ar fi fost ajutată de soţul său atât moral, cât şi material, acesta din urmă asigurându-i soţiei sale transportul atât în vederea ‘rezolvării problemei’ la Baia Mare, cât şi ulterior, la remiterea sumei de 50.000 euro”, au mai arătat anchetatorii.
Cei doi inculpaţi au fost reţinuţi de procurori, iar Tribunalul Mureş, ca instanţă de fond, a admis cererea anchetatorilor şi a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor.
Citește și: Inspecția Judiciară o cercetează disciplinar, a 5-a oară, pe judecătoarea care l-a condamnat pe Sorin Oprescu
Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Facebook / Cătălin Cherecheș)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Georgescu îl acuză pe Klaus Iohannis că urmărea să rămână la putere pe termen nelimitat

Georgescu îl acuză pe Klaus Iohannis că urmărea să...

Ziua Victoriei Revoluţiei Române și a Libertăţii. Mesajul lui Klaus Iohannis

Ziua Victoriei Revoluţiei Române a Libertăţii este comemorată în fiecare...

Horia Alexandrescu despre Călin Georgescu: „Mi l-au trimis aia de la SIE, au zis că e om serios” | Aktual24

Horia Alexandrescu, tatăl Ancăi Alexandrescu, le-ar fi spus colegilor...

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...