Socrii primarului din Baia Mare arestați pentru 30 de zile

Data:

spot_img

Socrii primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, au fost arestați pentru 30 de zile. Decizia poate fi contestată, dar este executorie. Decizia a fost luată de Tribunalul Mureș.

Iniţial, soacra și socrul primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, au fost reținuți pentru 24 de ore, joi, de procurorii DNA. Soacra primarului Cherecheș ar fi fost prinsă în flagrant, miercuri după amiază, la Cluj, în timp ce intermedia o mită pentru judecătoarea care urma să pronunțe sentința definitivă într-un dosar de corupție al ginerelui său pe data de 24 noiembrie la Curtea de Apel Cluj.

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a declarat miercuri că nu știe nimic despre aceste lucruri și a vorbit despre posibilitatea unei presupuse înscenări: „Habar n-am despre ce e vorba. Deci mi se pare o prostie…

Citește și: Primarul Cherecheș, după flagrantul DNA: „Nu e exclus să fie vreo manevră din asta… chiar intenţionat făcută, chiar şi de soacră”

Dacă a făcut aşa ceva, oricum n-a făcut-o în numele meu, să i se aplice prevederile legale, cât de drastice, că lucrurile astea mi se par nişte cretinităţi. Mi se pare o chestie care un om normal n-are cum să o facă, adică trebuie să fii tâmpit…

Lăsaţi-mă să vorbesc cu nevastă-mea să văd despre ce e vorba… acum am aflat, de două minute (…) cu soacra n-am vorbit… de când m-am însurat. Că n-am vreme, stă în alt oraş, nu stă în Baia Mare”, a declarat, pentru Antena 3, Cătălin Cherecheş.

Procurorii au găsit asupra soacrei suma de 50.000 de euro care ar fi urmat să fie dată judecătoarei ca tranșă dintr-o sumă mai mare, de 100.000 de euro.

Citește și Soacra primarului Cherecheș era dispusă să plătească cât spunea judecătoarea pentru achitarea ginerelui

Soacra lui Cherecheș ar fi discutat cu mama judecătoarei, pe care o cunoștea, căreia i-ar fi promis o sumă de bani pentru a obtine o condamnare mai blândă pentru ginerele ei.

Cherecheș a fost trimis în judecată de DNA în anul 2016, într-un dosar în care este acuzat de luare de mită. El fost condamnat în februarie 2022 de Tribunalul Cluj la cinci ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată și interzicerea pe o durată de patru ani a dreptului de a candida și de a fi ales și de a ocupa o funcție publică.

Mai multe aflați din Monitorul de Botoșani.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui Crin Antonescu la prezidențiale

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui...

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...