Şoferiţa care a omorât-o pe Anastasia, judecată şi pentru ucidere din culpă

Data:

spot_img

Şoferiţa care a omorât-o pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, a fost trimisă în judecată şi pentru ucidere din culpă.

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău, magistraţii au dispus trimiterea în judecată a inculpatei C.M., pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

„Fapta inculpatei C.M., care, la data de 01.06.2022, ora 18,37, în timp ce conducea autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare x-xx-xxx, pe DS 516, în localitatea Sticlăria, comună Scobinţi, judeţul Iaşi, a acroşat cu partea din stânga faţă a autovehiculului pe minora D.E.A., în vârstă de 4 ani, accident în urma căruia minoră a decedat, îndeplineşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C.pen.”, arată sursa citată, potrivit Agerpres.

Şoferiţa care a omorât-o pe Anastasia nu avea permis de conducere

În luna iulie 2022, femeia a fost trimisă în judecată pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, Parchetul informând, la acel moment, că s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

„Cu referire la dispoziţia de clasare, din probatoriul administrat rezultă că inculpata nu a încălcat alte dispoziţii legale, în afară de a conduce autoturismul fără permis, şi nu a avut posibilitatea evitării producerii accidentului.

În consecinţă, producerea evenimentului rutier nu poate fi imputată acesteia, deoarece între conducerea autoturismului fără a deţine permis de conducere şi moartea victimei nu există legătură de cauzalitate.

Şi în situaţia în care inculpata ar fi deţinut permis de conducere, având în vedere împrejurările săvârşirii faptei era în imposibilitate de a evita accidentul rutier”, se arată într-un omunicat emis, la acel moment de PJ Hârlău.

Conform portalului instanţelor de judecată, inculpata Coşofreţ Marianaa fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru conducere fără permis.

Citește și: Premierul Slovaciei a fost împușcat

Avocatul Cuculis: O posibilă „măsluire” a măsurătorilor de la faţa locului

Avocatul Adrian Cuculis a informat, miercuri, că împotriva ordonanţei de clasare a fost făcută plângere, iar instanţa a întors dosarul la Parchet. Astfel, după continuarea cercetării, s-a ajuns ca şoferiţa să fie deferită justiţiei şi pentru ucidere din culpă.

„Dreptate pentru Anastasia! Este vorba despre fetiţa de 4 ani din Hârlău omorâtă de şoferiţa fără permis şi care a dus la schimbarea legii.

După o posibilă ‘măsluire’ a măsurătorilor de la faţa locului (conform spuselor martorilor din dosar) şi după ce poliţistul şi procurorul au trimis-o în judecată pe şoferiţă doar pentru conducere fără permis şi nu şi ucidere din culpă, în urma plângerii făcute împotriva ordonanţei de clasare, instanţa a întors dosarul la Parchet şi i-a obligat să continue cercetarea.

Citește și: PRESShub și Freedom House România contribuie la dezvoltarea Inteligenței Artificiale

De dată recentă şi în urma altor audieri din care reieşea clar situaţia şi cum a fost omorâtă fetiţa, Parchetul a trimis-o în judecată pe şoferiţă şi pentru ucidere din culpă.

Situaţia este de-a dreptul stranie, în contextul în care la primul termen judecătorul s-a abţinut de la judecarea cauzei, iar cel de-al doilea investit ulterior s-a abţinut şi el.

Acum aşteptăm un nou termen de cameră preliminară”, a transmis avocatul Adrian Cuculis.

„Legea Anastasia” a fost denumită astfel în memoria fetiţei de 4 ani care a fost ucisă, pe 1 iunie 2022, în faţa casei.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Pixabay.com)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
1 COMENTARIU
  1. „… rezultă că inculpata nu a încălcat alte dispoziţii legale, în afară de a conduce autoturismul fără permis, …”___–____cine a redactat sau ordonat o asa decizie, trebuie sa fie ori complet cretin, ori criminal vicios(poate chiar a savarsit o crima si inca nu s-a descoperit), voind sa diisunga cauza-efect, este clar, ca este omor din culpa, tocmai pentru ca a incalcat prima regula a conducerii vehiculelor pe drumuri publice, indiferent daca victima circula nereglementar, soferita NU AVEA niciun drept sa conduca, si SA FIE ACOLO, asa ca este direct si total responsabila, mai ales ca acrosarea s-a facut tocmai pe partea soferului, ceace poate insemna ca nici macar nu conducea atent, poate era „pe telefon”, etc. Situatia este ca si cum cineva ar decupa 3-3 centimentri din barajul unui lac, DESI ZONA ERA INTERZISA ACCESULUI, iar peste cateva zile, barajul se rupe si omoara cateva persoane , plus pagube economice uriase…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici...

Klaus Iohannis: „Este momentul ca fiecare lider să se vadă ca un om de stat, să se așeze la masa discuțiilor”

Klaus Iohannis: „România este importantă, cetățenii români sunt importanți,...