E vară. La buletinul meteo de dimineață, crainicul a anunțat, cum o face zilnic, că temperaturile vor fi ridicate și „aerul irespirabil”.
Sofia s-a uitat pe cer, de la fereastra căminului pentru vârstnici din Fișer a văzut cum cinci zile la rând cerul a rămas ca sticla.
„Rar să nu vezi un nor pe cerul nostru atâtea zile la rând !”, îmi spune în timp ce străbatem satele din Țara Ovăzului „Dacă nu ploua acum două zile, mureau și paserile cerului de sete! Acum, bine că a dat iarba, au și vitele ce mânca.”
Pe sub fereastra ei trece în fiecare dimineață turma de vite. Iese s-o vadă de fiecare dată. Erau 40 dar, proprietarul a dat zece dintre ele la tăiat. Privește dealurile, pâlcurile de pădure rămase în picioare.
„Noi, aici, mai avem pădure că strămoșii noștri s-au îngrijit să nu taie de tot și să planteze. Când eram copii ne duceam cu părinții la plantat. Tata lua puieții, făcea gropițele și noi puneam copăcelul acolo și trăgeam pământ. Fiecare aveam pomi și în grădină și la poartă.
Nu era sat fără pomi. Vedeți perii de la porți? Sunt puși de pe vremea sașilor. La noi toți aveam.
„La poarta casei părintești, eu cu tata am pus părul care e și acum”
Mulți i-au tăiat, dar mă bucur când mai văd că au rămas. Pomul îți dă să mănânci, îți ține umbră și aer, oxigen.”
La umbra arborilor de pe lângă bisericile fortificate sașii petrec pentru că în august, în fiecare miez de vară, ei vin la Festivalul Săptămâna Haferland.
Sofia
Sofia Folberth s-a născut la Criț, în 1922, de Petru și Pavel. Anul acesta a împlinit 102 ani. A învățat la școala din sat, șapte clase obligatorii plus un an de religie. Școala lor era singura clădire cu etaj la vremea când a fost ridicată. La școală învățau greacă, latină, germană, română.
Elevii școlii din Criț aveau, acum o sută de ani, sală de muzică și instrumente, nici la grădiniță nu erau primiți dacă nu știau să cânte la un instrument.
În curtea școlii aveau un coș de baschet, popicărie, o bară de gimnastică, o scară suedeză pentru gimnastică și un teren de fotbal. Aveau pepinieră și luau lecții de horticultură. Niciun elev nu termina școala fără să știe să planteze, să altoiască și să îngrijească pomii, plantele, câmpurile. Aveau și bibliotecă.
În 1870, la inaugurarea noii clădiri cu etaj a școlii, preotul Schuster a ținut o cuvântare în care spunea ce-și dorește pentru școala lor, necesarul de materiale didactice, lucruri care nu se găseau oriunde la vremea aceea.
Cuvântarea a ajuns în ziare din Germania, Ungaria, Austria și s-au pomenit că primesc o Enciclopedie din partea unei tipografii, o hartă a Europei și un glob pământesc din partea Ministerului Culturii din Ungaria, o carte de Anatomie din Germania și multe caiete de la binevoitori din toată Europa. Depănăm amintiri și ne îndreptăm spre un eveniment mai puțin obișnuit.
Lecția de astronomie se ține azi
Ajungem în Saschiz, iar Sofia zărește clădirea în fața căreia oprim: „Au renovat Școala germană! Ce frumos au făcut-o! Ia, iaaa!”
Intrăm în fosta școală în care învățătorul i-a adus cândva în vizită. Își amintește scările, sălile, dar și ruina în care se afla școala până de curând.
Trecem pragul unei săli de conferințe de la etaj. Pe tabla din față e proiectat Pământul luminat pe jumătate de Soare.
Lângă laptopul ei, în picioare, Sylvia Ekström, profesoară de astronomie sosită de la Universitatea din Geneva, Elveția, explică auditoriului cum se mișcă planetele în Univers, ce sunt Perseidele și cum putem călători în Cosmos.
A venit la invitația unor tineri de aici și, împreună cu Asociația Yoyo din Saschiz, vor să le arate copiilor și părinților lor cum se văd planetele, universul, și mai ales Perseidele, care vor fi atracția nopților de august.
Sofia Folberth se oprește în prag și se uită pe tablă, la tânăra profesoară, la laptopul de pe masă și la sala în care plutește miros de pardoseală proaspăt lăcuită.
„Ioi, ce bucurie îmi faceți! Nici nu știți de când mă gândesc la lucrurile astea și vreau să vorbesc despre ele!”
Steaua Sofiei
Se așează în scaun și începe dialogul cu tânăra profesoară de astronomie. Charlie traduce.
„La școală aveam o cutie de lemn, cu capac și o gaură în ea. Învățătorul ne spunea să punem ce întrebări vrem, anonime, și să le lăsăm în cutia aia”, începe Sofia Folbert povestea amorului ei cu universul.
„Iar sâmbăta, când aveam ora de bibliotecă, el răspundea la întrebări fără să spună numele copilului, ca să nu râdă careva. Puteai să întrebi și ceva ce altcumva îți era rușine.
Eu am pus întrebarea: «De unde ia luna lumină noaptea, când soare nu mai e?»” Învățătorul și-a dat seama că întrebarea era a Sofiei și a vrut să știe ce ar vrea ea să facă în viață. „I-am spus că vreau să număr stelele. Și cum vrei să faci asta, că sunt multe, mi-a zis. Păi fac așa un pătrat și număr în seara asta câte sunt în el și mâine seară fac alt pătrat și număr câte sunt acolo. Dar învățătorul a zis: Păi stelele se mișcă, nu le poți ține în pătrate!”
Sofia Folberth nu a ajuns să numere stelele. Nu a devenit profesor sau astronom.
A urmat războiul, iubitul ei a murit, ea a fost în lagăr. A venit comunismul și a lucrat la CAP și la drumuri, și la pădure, ca să-și poată crește singură fetița. Dar pasiunea ei pentru știința universului a rămas. Ani la rând a urmărit emisiuni de știință în limba germană și, astăzi, la căminul pentru vârstnici, ascultă la radio tot ce e legat de schimbările climatice, de mișcarea planetelor sau de viața pe pământ.
Sylvia îi explică rotația Lunii în jurul Pământului, învârtindu-se în jurul lui Charlie și privind spre Sofia-Soarele.
„Am auzit că axa Pământului s-ar fi înclinat mai tare și Pământul e mai aproape de Soare și de aici vine căldura de acum. E adevărat?”, întreabă ea.
Profesoara spune că nu, și Charlie – tânărul francez stabilit în Saschiz – îi traduce: „Dacă ar fi așa, iarna ar fi mai frig decât altădată, ori iarna e tot mai cald. Deci, nu de aici vine încălzirea globală!” Și lecția de astronomie continuă cu explicații despre traiectoria planetelor în jurul Soarelui, despre planetele gazoase – „nu sunt îndesate, de aia nu putem să aterizăm pe ele”, pricepe Sofia – despre ce sunt perseidele și cum se nasc stelele, despre cum am putea călători în Cosmos.
În seara aceasta, între Charlie venit din Franța, Sofia născută în Criț și stabilită o vreme în Germania, întoarsă în satul natal aproape de biserica și cimitirul lor, între profesoara din Elveția, colegul ei George Meiu, antropolog la Basel, devenit locuitor în Criț, Rafael de la Universitatea Chicago și Florentina și Anca Călugăr Dalmasso rămase în Saschiz să lupte în fiecare zi pentru satul lor, se așterne tihna unei lungi povești despre univers și prietenie.
„Eu am o stea a mea”, spune Sofia, înainte să plece. „E din Orion. Luminează din noiembrie până în aprilie. Eu zic că orice om ar trebui să aibă o stea a lui! A voastră care e?”
„Am fost foarte impresionată de doamna Sofia! Nu mă așteptam! Nu am mai avut niciodată pe cineva de vârsta dumneaei interesat de ce fac eu!” a spus dr. Sylvia Ekström, cercetător științific în astrofizică la Universitatea din Geneva, Elvetia
„Ne-am pregătit, credeam noi, pentru toate categoriile de vârstă cu prelegerile de astrofizică, dar nu ne-am așteptat nici-o secundă să o avem ca oaspete și in audiență pe doamna Sofia Floberth, din Criț, la ai ei 102 ani!” a spus Anca Călugăr, de la Asociația Yoyo, organizatoarea conferinței „Zbor de noapte”, a evenimentului pentru copii și adulți ”Noaptea Stelelor”, din 10-11 august la Saschiz și Cloașterf.
„Dacă la 102 ani consideri că mai ai ce învăța în fiecare zi, dacă mai ai întrebări la care cauți răspunsuri -cum a întrebat, de exemplu, dacă e adevarată sau falsă teoria cu axa Pamântului și legătura cu valurile de căldură- a propos, răspunsul a fost că nu există-, dacă mai ai la 102 ani gândire critică și vrei să verifici informații, teorii, atunci mintea e sănătoasă”, a conchis ea.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Mulțumesc pentru acest articol!!! Chiar avem de învățat. Felicitări doamnei Sofia!!!