Duminică, la Chișinău, la finalul Adunării Naționale „Moldova Europeană”, la care au participat peste 75.000 de oameni, a fost citită o rezoluție care cere, printre altele, menționarea în Constituție a obiectului de aderare a Republicii Moldova la UE, pentru a garanta că acesta este respectat indiferent de cine se află la conducere.
„Noi, cetățenii Republicii Moldova, ne-am adunat la 21 mai 2023 în Piața Marii Adunări Naționale, într-un moment hotărâtor pentru soarta țării, pentru a afirma aspirația Republicii Moldova de a deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, la dezvoltarea căreia dorim să ne aducem contribuția, în virtutea faptului că suntem europeni, atât istoric, geografic, cultural, cât și prin valorile de temelie.
Dreptul incontestabil de a garanta un viitor european, democratic, liber și prosper pentru Republica Moldova îi aparține poporului Republicii Moldova”, astfel începe textul rezoluției adoptată pe 21 mai 2023.
Documentul cere politicienilor „să asigure o transpunere rapidă a legislației europene prin implicarea specialiștilor din țările care au parcurs recent aceeași etapă de aderare, în special, din România.
Să pregătească funcționarii publici, primarii, mediul academic, oamenii de afaceri pentru procesul de aderare la UE cu obiectivul de a crește capacitatea de absorbție a fondurilor europene și de a utiliza pe deplin beneficiile procesului de aderare în vederea modernizării țării”.
Cele 7 puncte ale Rezoluției Adunării Naționale „Moldova Europeană”
- Să modifice Constituția Republicii Moldova pentru a stabili definitiv și ireversibil aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Această aspirație comună a cetățenilor trebuie îndeplinită de toți actorii politici din Republica Moldova.
- Să asigure cât mai rapid deschiderea negocierilor de aderare și să întărească instituțiile statului pentru a garanta aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
- Să asigure o transpunere rapidă a legislației europene prin implicarea specialiștilor din țările care au parcurs recent aceeași etapă de aderare, în special, din România. Să pregătească funcționarii publici, primarii, mediul academic, oamenii de afaceri pentru procesul de aderare la UE cu obiectivul de a crește capacitatea de absorbție a fondurilor europene și de a utiliza pe deplin beneficiile procesului de aderare în vederea modernizării țării.
- Să extindă contextul internațional al negocierilor pentru rezolvarea pașnică, definitivă a conflictului transnistrean și să folosească procesul de aderare la UE drept catalizator pentru creșterea bunăstării și nivelului de trai al cetățenilor moldoveni din regiunea transnistreană reintegrată.
- Să-și unească eforturile pentru a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor și a ridica nivelul de trai la standardele europene și pentru modernizarea localităților, așa încât toți cetățenii să aibă acces la servicii și utilități de calitate, la nivel european.
- Să asigure interconectarea tuturor sistemelor de infrastructură la piața europeană – electric, de transport de gaze, rutier, feroviar, de comunicații – pentru a exclude orice tip de șantaj și a asigura independența Republicii Moldova de a se dezvolta liber și fără constrângeri.
- Să condamne cu fermitate războiul ilegal și inuman început de Rusia în Ucraina care subminează stabilitatea și afectează grav întreaga regiune, inclusiv Republica Moldova, și să ia o poziție clară împotriva persoanelor care au declanșat războiul, a celor declarate criminali de război de instituțiile internaționale și a celor care susțin războiul și participă la destabilizarea situației din regiune și din țara noastră.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!