joi, 21 octombrie 2021
spot_img
AcasăNewsletterSoluție anti-COVID la Teatrul Național din Iași: o piesă de 3 ore,...

Soluție anti-COVID la Teatrul Național din Iași: o piesă de 3 ore, jucată în 2 zile

Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași pregătește zilele acestea un eveniment unic în țară, o premieră a piesei „Unchiul Vanea” de A.P. Cehov în două părți, în două seri consecutive pentru a împiedica răspândirea noului coroanvirus.

Astfel, pentru că durata spectacolului este de trei ore și pentru a limita astfel timpul petrecut în sală, spectatorii vor putea participa la prima parte vineri, 23 octombrie, iar la cea de-a doua sâmbătă, 24 octombrie, în ambele seri de la ora 19.00. Tot din cauza situației epidemiologice actuale, sala va funcționa la o capacitate de 30%.

Piesa „Unchiul Vanea” de A.P. Cehov este și prima premieră pusă în scenă în această stagiune, având loc pe scena Sălii Mari.

„Au mai fost astfel de experimente în lume. Noi nu am vrut să fie așa, bineînțeles, dar fiindcă nu putem avea în spațiu închis un spectacol lung de trei ore, și fiindcă piesa permite această pauză, am decis să jucăm premiera așa.

Am mai amânat spectacole anul acesta, nu am avut ce face, urmărim și noi rata de incidență, dar sperăm ca această premieră să se joace fiindcă sunt bilete vândute, măcar în weekendul acesta”, a declarat Oana Daian, purtător de cuvânt al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

Spectacolul a mai fost jucat anterior la Teatrul din Iași în urmă cu 60 de ani, fiind regizat atunci de Radu Stanca, regizor al cărui nume în poartă acum Teatrul Național din Sibiu.

Piesa urma să fie jucată pe 11 octombrie, însă activitatea Teatrului Național a fost suspendată în perioada 6 – 12 octombrie, în urma unei hotărâri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași.

În această perioadă, spectacolele sau evenimentele culturale din muncipiu au fost interzise, atunci incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile fiind mai mare de 1,5 la mia de locuitori.

Tot cu această ocazie vor fi aniversați doi actori din distribuția piesei, Teodor Corban care împlinește 35 de ani de carieră și Doru Aftanasiu care sărbătorește 25 de ani de teatru.

Mădălina Olariu
Mădălina Olariu este reporter responsabil de domeniul „Sănătate” la Ziarul de Iași, care acoperă activitatea spitalelor din Iași, cât și a instituțiilor locale cu implicații în aceste domenii.A făcut parte timp de opt ani din redacția revistei Opinia Studențească, unde a fost reporter, șef de departament și secretar general de redacție, fiind responsabilă de identificarea de noi subiecte, redactarea și editarea știrilor, reportajelor, interviurilor sau ale altor cronici, precum și de coordonarea activităților reporterilor redacției.Totodată, este licențiată în jurnalism și științe ale comunicării la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, având și un master în tehnici de producție editorială în presa scrisă, audiovizual și multimedia.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE