Sorin Grindeanu, întrebat de Bihoreanul de stadiul drumului expres Oradea-Arad, spune că șantierul „este o treabă de strategie națională”.
„Pe primul lot s-a și terminat depunerea de oferte și sunt opt sau nouă companii care au venit la licitație, și cred că în perioada următoare vor fi anunțate și celelalte două loturi”, a declarat ministrul Transporturilor, la întrebările BIHOREANULUI.
Acesta a afirmat că își dorește să vadă lucrările în execuție cât mai repede, precizând și că din punctul său de vedere, șantierul „este o treabă de strategie națională”. Asta pentru că, a spus el, România trebuie să aibă cât mai repede un culoar care să lege nordul de sudul Europei, culoar care începe cu cei 20 de kilometri de drum expres dintre Borș II și Oradea, continuă cu drumul de Arad, iar apoi pe Autostrada A1 până la Timișoara, ca de aici la punctul de trecere a frontierei Moravița să se facă o altă autostradă, ce va fi scoasă la licitație în acest an.
„În felul acesta, cel mai scurt drum nord-sud Europa va străbate România. Dacă pierdem acest concurs, s-ar putea ca cei care vin din nordul Europei să aleagă rutele care vin de la Debrețin la Szeged și se duc spre Novi Sad, Belgrad și Salonic. Cred că interesul nostru național e să avem această rută rapidă”, a spus Sorin Grindeanu.
Drumul Expres Oradea-Arad va avea o lungime de peste 120,47 km
După cum BIHOREANUL a mai scris, Drumul Expres Oradea – Arad va avea o lungime totală de peste 120,47 de kilometri, iar construcția lui a fost împărțită în trei loturi.
Lotul 1, de 33,7 km, este cuprins între Oradea și Salonta, la acesta adăugându-se un tronson de 5,3 km ca drum de legătură între DN 79 Oradea – Arad și Salonta, acesta urmând să funcționeze ca centură a municipiului.
Lotul 2 va avea 39,7 km între Salonta și Chișineu Criș, cu încă 10 km „drum de legătură până la granița cu Ungaria”, adică până la un nou punct de trecere a frontierei ce va fi construit în Salonta.
Lotul 3, de 47,07 km, va fi între Chișineu Criș, la care se adaugă încă 2,9 km ai unui drum de legătură cu Zona Industrială Arad Vest.
Continuarea, în Bihoreanul.ro
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Ministerul Transporturilor / Facebook)