O nouă amânare în proiectul de construire a șoselei de centură a municipiului Botoșani. În 2 octombrie ar fi trebuit desemnată firma care să se ocupe de lucrările pentru primul tronson al centurii ocolitoare, dar acest termen a fost modificat din nou. Noul termen este 13 noiembrie.
Inițial, câștigătorul licitației trebuia să fie anunțat pe 27 mai, apoi pe 21 august, dar procedura a fost împinsă la 20 septembrie din cauza clarificărilor solicitate de constructori.
Acum, termenul de 2 octombrie a fost depășit din nou din aceleași motive, adăugându-se încă o lună și jumătate de așteptare, adică în total șase luni de la lansarea procedurii.
Ce presupune primul tronson al șoselei ocolitoare
Primul tronson va avea o lungime de aproximativ 10 kilometri și o valoare estimată la 60 de milioane de euro.
Drumul va începe din zona Lebăda și va descărca traficul în Baisa, unde va intersecta drumul expres Botoșani – Suceava. Proiectul prevede două benzi de circulație de câte 3,5 metri lățime, acostamente de 1,5 metri și parcări pentru vehiculele mari.
De asemenea, infrastructura va include o zonă de agrement cu parcări scurte, puncte de alimentare pentru vehicule electrice și facilități pentru persoanele cu dizabilități. Proiectul este finanțat din fonduri europene, fără a necesita cofinanțare locală.
Continuarea, în Monitorulbt.ro
Citește și: PSD și-a impus noul directorat la Transelectrica
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa imagine: Monitorulbt.ro)