Senatoarea Diana Șoșoacă a depus un proiect de lege care să modifice tratatul de bună vecinătate dintre România și Ucraina, care urmează să expire în 2027.
Diana Șoșoacă vrea ca partea română să denunțe acest tratat, iar România să anexeze Nordul Bucovinei, Herța, Bugeacul, Maramureșului istoric și Insula Șerpilor.
Senatoarea independentă a cerut adoptarea proiectului său în regim de urgență.
Dacă actul normativ ar fi adoptat, în varianta propusă de Diana Șoșoacă, Ucraina ar urma să fie anunțată de faptul că Bucureștiul nu mai vrea prelungirea tratatului de bună vecinătate din 2026.
„România anexează teritoriile istorice care i-au aparținut, respectiv Nordul Bucovinei, Herța, Bugeacul (Cahul Bolgrad, Ismail), Maramureșului istoric și Insula Șerpilor”, prevede articolul 2 al legii propuse de Diana Șoșoacă.
Tratatul prevede că granițele dintre cele două state sunt inviolabile
Tratatul privind relațiile de cooperare și bună vecinătate dintre România și Ucraina, care a fost semnat la Constanța, la 2 iunie 1997. România a recunoscut atunci dreptul de succesiune al Republicii Ucraina asupra teritoriilor românești integrate anterior în fosta Uniune Sovietică.
Documentul prevedea obligația de a încheia un tratat privind regimul frontierei de stat între ele, precum și un acord pentru delimitarea platoului continental și a zonelor economice exclusive ale celor două state în Marea Neagră.
„Părţile contractante, în concordanţă cu principiile şi normele dreptului internaţional şi cu principiile Actului final de la Helsinki, reafirmă că frontiera existentă între ele este inviolabilă şi, de aceea, ele se vor abţine, acum şi în viitor, de la orice atentat împotriva acestei frontiere, precum şi de la orice cerere sau acţiune îndreptată spre acapararea şi uzurparea unei părţi sau a întregului teritoriu al celeilalte părţi contractante”, se arată în tratat.
Documentul mai prevede că părţile contractante reafirmă că nu vor recurge în nici o împrejurare la ameninţarea cu forţa sau la folosirea forţei, fie îndreptată împotriva integrităţii teritoriale sau independenţei politice a celeilalte părţi contractante, fie în orice alt mod incompatibil cu prevederile Cartei O.N.U. şi cu principiile Actului final de la Helsinki.
„Ele se vor abţine, de asemenea, de la sprijinirea unor asemenea acţiuni şi nu vor permite unei terţe părţi să folosească teritoriul lor pentru desfăşurarea unor activităţi de acest fel împotriva celeilalte părţi contractante”, se menționează în tratat.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
[…] Materialul integral poate fi citit pe Presshub. […]
[…] Șoșoacă, proiect de lege prin care România să anexeze teritorii din Ucraina […]