Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Campanie electorală în Mehedinți

Data:

spot_img

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Primarul unei comune din Mehedinți, Jean Rogoveanu, s-a trezit cu un contra-candidat neașteptat, chiar actuala soție.

Primarul din Gogoșu își dorește cel de al patrulea mandat. Soția sa, Codruța, cu care se află în divorț, pare să-i pună bețe în roate. Femeia urmează să participe și ea la alegerile din 9 iunie, fiind susținută de PNL.

Citește și: O judecătoare a amânat 44 de procese într-o zi pe „marja de apreciere recunoscută statelor”. Anchetată de Inspecția Judiciară

Vrea de la soț și funcția

După 15 ani de căsnicie, cei doi soți au ales să divorțeze, însă femeia vrea să-l lase pe actualul său soț și fără funcția pe care o deține în prezent.

La alegerile anterioare, cei doi soți păreau să fie în relații bune. Codruța Rogoveanu l-a susținut pe actualul primar în cursa electorală, în timp ce ea se afla pe lista de candidați la alegerile parlamentare.

De-a lungul anilor, cei doi soți au fost împreună la bine și la greu. Au fost inclusiv trimiși în judecată pentru fapte de corupție.

Cei doi soți, sprijiniți de PSD la acea vreme, erau acuzați că au „folosit sau prezentat cu rea-credință documente/declarații false, inexacte sau incomplete, pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene”.

Citește și: Averea impresionantă a lui Gheorghe Piperea, avocatul trimis de AUR în Parlamentul European

La acea vreme, se scria că Primăria Gogoșu a achiziționat, fără vreo justificare, mai multe telefoane de ultimă generație.

Astfel, prin Sistemul Electoral de Achiziții Publice, au fost cumpărate trei telefoane a căror valoare totală ajungea la 5 mii de euro.

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Se contrează cu mine prin instanțe

Primarul comunei Gogoșu recunoaște că nu se aștepta la una ca asta din partea celei care, până pe 15 mai, îi este soție.

„Sincer, n-am crezut că poate să aibă atâta nebunie, să vină să se contreze cu mine și la alegeri. Se contrează cu mine prin instanțe, prin astea, dar nu m-am gândit că vine și la alegeri.

Deși ar fi trebuit să știe că șansele ei sunt foarte mici. Treaba ei! Din răzbunare sau răutate vrea să candideze, vrând să demonstreze nu știu ce”, a declarat acesta, potrivit Digi24.

Codruța Rogoveanu îl acuză pe primarul actual că se preocupă de problemele comunei doar în timpul campaniei electorale.

„Proasta administrație pe care o face la nivel de comună. A fi primar într-o comună de nivelul comunei Gogoșu, din județul Mehedinți, asta înseamnă că de dimineață, de la orele 08, până la orele 16, să-ți respecți în totalitate programul de muncă și, mai mult de atât, trebuie să fii prezent în comună tot timpul, nu doar în campania electorală, când se apropie alegerile”.

Totuși, edilul din Gogoșu nu pare să aibă emoții. Acesta nu crede că soția sa are datele necesare pentru a fi într-o funcție de conducere.

„Nu are ea caracter pentru a fi primar, ea e o fire mai recalcitrantă, mai repezită, mai… Ori aici vin tot felul de oameni, trebuie să îi asculți pe toți, nu după cum ai toane. M-am simțit trădat în momentul în care am aflat faptele ei și atunci chiar m-am simțit trădat. A fost o perioadă foarte grea pentru mine. N-am emoții fiindcă știu că mi-am făcut treaba”.

Cei doi s-au căsătorit în 2009 și au împreună o fată de 16 ani, iar pe 15 mai se va pronunța divorțul. Oamenii din comună spun că nu ar fi trebuit să se ajungă până aici cu scandalul.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Marcel Ciolacu: „Eu sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani”

Marcel Ciolacu s-a arătat optimist în ceea ce privește...

Crin Antonescu confirmă că există „o discuție complexă” privind candidatura sa din partea coaliției

Crin Antonescu confirmă că există „o discuție complexă” privind...

Elena Lasconi i-a cerut demisia lui Klaus Iohannis

Elena Lasconi i-a cerut lui Klaus Iohannis să își...