Șpaga se lua în echipă la ITM Bihor. Detalii din rechizitoriul DNA (Direcția Națională Anticorupție) arată cum era organizat „grupul” condus de șefa ITM (Inspectoratului Teritorial de Muncă) Bihor, Nadia Racz.
Fosta adjunctă a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, Nadia Racz, trimisă în judecată la sfârşitul lunii aprilie de procurorii DNA Oradea pentru corupţie, primea o parte dintre şpăgile negociate cu obrăznicie de subalternele ei, deja condamnate, dar avea şi propria clientelă, pe care o informa din timp despre controale.
„Echipa” era condusă de șefa ITM Bihor
O arată rechizitoriul făcut public de DNA la solicitarea BIHOREANULUI, în actul de acuzare anchetatorii descriind în detaliu cum acţiona „echipa” de şpăgare condusă de şefa din ITM Bihor, dar şi dovezile strânse împotriva femeii, care respinge acuzaţiile.
După cum a mai relatat BIHOREANUL, fosta adjunctă a ITM Bihor, Nadia Racz, a ajuns în atenţia procurorilor anticorupţie în timpul unor cercetări pornite în februarie 2022, iniţial cu privire la inspectoarele Natalia Floruţa şi Aurica Buhaş, de la Serviciul Control Relaţii de Muncă.
Femeile acţionau în echipă şi cereau mită pentru a da avertismente în loc de amenzi pentru nereguli găsite la firmele controlate, printre care „munca la negru”, adică primirea la lucru a unuia sau a mai multor salariaţi în perioada în care aceştia aveau contractul suspendat.
Prinse în flagrant cu 2000 de lei luați de la un patron
Toamna trecută, pe 17 octombrie, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Oradea şi poliţiştii Direcției Generale Anticorupție (DGA) Bihor au reuşit să le prindă în flagrant pe cele două funcţionare, cu 2.000 lei luaţi de la patronul unei firme orădene, chiar în sediul ITM Bihor.
În aceeaşi zi, femeile au fost reţinute pentru 24 de ore, iar în timpul cercetărilor care au urmat Buhaş a acceptat să colaboreze cu anchetatorii, oferindu-le mărturii şi despre şpăgile încasate de o altă colegă, Daniela Hriscu, şefa Biroului Control Muncă Nedeclarată.
Aceasta a denunţat-o, la rându-i, pe directoarea adjunctă Nadia Racz, care avea în subordine atât Serviciul Control Relaţii de Muncă, cât şi Biroul Control Muncă Nedeclarată. Urmarea?
Continuarea în Bihoreanul
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: ebihoreanul.ro)