SPECIAL ARAD | 700 de angajați disponibilizați la Greenbrier Arad: negocieri pentru salariile compensatorii

Data:

De la anunțul că Greenbrier a decis închiderea fabricii Astra Rail de la Arad, lăsând fără locuri de muncă circa 700 angajați, sindicatul a avut întâlniri cu conducerea companiei, în vederea obținerii unor compensații satisfăcătoare.

În paralel au avut loc și întâlniri între Prefectura Arad și companie, respectiv între mai multe autorități locale, în cadrul Comisiei de Dialog Social, pentru a identifica soluții de sprijin pentru muncitori. Momentan, după primul rând de negocieri dintre sindicat și conducerea firmei au rezultat salarii compensatorii diferite, în funcție de vechimea fiecărui angajat.

Citește și: Familia președintelui Tribunalului Gorj, avantajată financiar de deciziile instanței pe care o conduce, în dosarul insolvenței Succes Nic Com SRL

Costuri operaționale generate de vechimea unității și taxe vamale mai mari

Greenbrier România a luat decizia de a închide fabrica din Arad în 7 aprilie, începând în acea zi procedura de concediere colectivă la AJOFM Arad pentru 699 persoane. Compania a motivat decizia prin prisma provocărilor din industrie, a creșterii costurilor operaționale și a problemelor logistice generate de vechimea unității și amplasarea urbană. Decizia companiei a fost influențată și de posibila anulare a unei comenzi din SUA, afectată de taxe vamale mai mari.

Ciprian Pele, liderul de sindicat de la Astra Rail Greenbrier, a declarat pentru Special Arad că personalul cu o vechime de peste 8 ani va primi cea mai mare compensație salarială. El a menționat însă că nu s-a semnat încă nimic, negocierile urmând să continue după această perioadă de concedii.

Continuarea în Special Arad

Citește și: Tarnița – proiectul hidroenergetic strategic revine în prim-plan: „E și o bucurie, și o durere”, spune ministrul Burduja 

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: specialarad.ro)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

EXPRESS DE BANAT | Turismul balnear la Herculane, proiect de milioane ținut la sertar

Turismul balnear la Herculane, proiect de milioane ținut la...

BIHOREANUL | Oradea și ecoul unei primăveri istorice

Oradea și ecoul unei primăveri istorice. În urmă cu...

MONITORUL DE BOTOȘANI | Angajări la stat negociate la pește. Concurs măsluit, finanțat de soacră

Angajări la stat negociate la pește. Concurs măsluit, finanțat...