Specialiștii de la INSEMEX investighează cauzele exploziei de la Dedeman Botoșani | Monitorul de Botoșani

Data:

spot_img

Specialiști de la Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX) din Petroșani au ajuns, sâmbătă dimineață, la Dedeman Botoșani.

Inspectorii care au cercetat și incidentul grav de la Colectiv, printre altele, au venit la Botoșani pentru a încerca să stabilească dinamica producerii exploziei.

Anchetatorii din cadrul mai multor instituții au umplut parcarea de la Dedeman încă de la primele ore ale dimineții. În afară de faptul că ancheta este coordonată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, mare parte din instituțiile de anchetă au venit de la nivel central. Astfel, pe lângă cei de la INSEMEX, la Dedeman au ajuns reprezentanți de la Institutul Național de Criminalistică, dar și de la Inspecția Muncii București.

Citește și: CSM nu respectă propriul regulament și ascunde structura votului în plen

Anchetă preluată de Insemex și instituții din București

Anchetatorii au de răspuns la mai multe întrebări, pentru a stabili exact ce a dus la producerea exploziei de la magazinul Dedeman din Botoșani în urma căreia 15 persoane au ajuns la spital. Astfel, aceștia au măsurat și fotografiat fiecare centimetru din curtea magazinului. Inspectorii au verificat și contorul de gaz la care urma să fie racordat magazinul.

Aceștia urmează să stabilească inclusiv cantitatea de gaz scursă înaintea deflagrației, pentru că centrala încă nu fusese racordată la rețeaua de gaz. Specialiștii au inspectat și camera tehnică, acolo unde se află centrala termică și vor stabili dacă au fost respectate toate normele de protecție, dacă erau montate și funcționale detectoare de gaz și cine dintre cele trei companii care au contribuit la racordul de gaz se face vinovată.

Procurorii botoşăneni au deschis o anchetă cu privire la explozia petrecută vineri la magazinul Dedeman din Botoşani.

Continuarea, în Monitorulbt.ro

Citește și: Duminică voi merge la vot. De ce

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Monitorulbt.ro)

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului | Știri Craiova

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului....

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat în ruine | Ziarul de Iași

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat...