Spectatorii leșină în Sala Unirii din Iași la 40 de grade. În 24 iunie 2023, Reporter de Iași scria că, în seara de dinainte, în timpul piesei de teatru „Profesiunea doamnei Warren”, cu Maia Morgenstern în rol principal, temperatura în Sala Unirii (fostă Cinema Victoria), incintă plină, trecuse de 40 de grade Celsius în lipsa unui sistem de aer condiționat.
Zeci de spectatori au plecat sufocați în timpul spectacolului, iar alții s-au mutat spre ieșire pentru a prinde o gură de aer proaspăt. Aproape toți spectatorii își făceau vânt, cum puteau, în încercarea de a se răcori.
Prezent la piesă, scriitorul și profesorul universitar Bogdan Crețu a postat, ulterior, pe contul său de Facebook: „Mare rușine pentru Iași că am primit astfel de actori într-o sală (fostul cinema Victoria) în care erau peste 40 de grade. Am ieșit încântat, dar mi-a crăpat obrazul de rușine. Ne cerem scuze, doamnă Maia Morgenstern!”.
Citește și: Primarii USR din București reclamă penal că le-au fost furate voturi
Directorul de la acel moment al Ateneului, Andrei Apreotesei, declara la puțin timp după aceea: „În cazul spectacolului de vineri, a fost o insistență a impresarilor care au închiriat sala, asumându-și ținerea spectacolului în aceste condiții. Dar fără veniturile din reprezentații, pentru că cererea este foarte mare, nu putem avea bani de investiții, nu știm cum e mai bine. Ne propunem ca până în toamnă să montăm toate echipamentele și să oferim climatizare. Suspendăm toate spectacolele până pe 9 septembrie”.
Iunie 2024: „Cea mai urâtă experiență a mea”
1 iunie 2024: Reporter de Iași a fost din nou în Sala Unirii la premiera piesei „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele”. Deși vara nu își intrase în drepturi, iar ora de începere a spectacolului era 19, în scurt timp zăpușeala a cuprins întreaga sală. Nicio boare de aer condiționat, în ciuda promisiunilor lui Apreotesei, între timp mutat la șefia Palatului Culturii.
În zilele următoare, situația s-a agravat, după cum o arată reacțiile vehemente ale unor spectatori care au asistat la piese aici.
Continuarea, în Reporteris.ro
Citește și: Unde sunt voturile REPER. Partidul acuză fraude în procesele verbale de la secțiile de vot
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Reporteris.ro)