Spitalul de campanie, ca o tabără de vară

Data:

Lupta cu COVID-19 a dus la Arad la amenajarea unui spital de campanie la Expo Arad.

Astfel, halele în care erau organizate târguri, acum arată ca o tabără pentru copii. Adică, paturile sunt amplasate unul lângă altul, fără paravan despărțitor și fără a asigura nici o fărâmă de intimitate. Motivul a fost că virușii stau pe paravane și afectează circuitul aerului. A fost montat un pult, de unde cadrele medicale pot vedea întreaga hală.

În cele două hale sunt 240 de paturi, iar echipa medicală pregătită să trateze bolnavii este formată din 12 medici și 24 asistente.

,,Referitor la decizia de a nu pune pereți despărțitori sau paravane, într-o mare măsură îmi aparține și sunt cel puțin patru argumente principale pentru care am refuzat despărțirea paturilor sau izolarea lor.

Există studii în care este dovedit că acest virus stă și pe suprafețe. Ar însemna ca toți pereții despărțitori să fie curățați zilnic, adică pe lângă resursa umană imensă necesară și materialele folosite, toată dezinfecția se face cu substanțe speciale care ne-ar afecta și calitatea aerului din interiorul construcției respective.

În plus, introducerea acestor paravane sau pereți despărțitori între paturi ar afecta circuitul aerului”, a declarat dr. Cătălin Hreniuc, medic șef secție Neurologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad și coordonator al Spitalului de campanie. Investițiile în Spitalul de campanie se ridică la 200.000 de euro din partea autorităților locale, la care s-au adăugat și donații.

Deși în acest spital nu a fost internat nici un bolnav, el va „funcționa” până anul viitor.  „Spitalul de la Expo rămâne atâta timp cât pandemia va fi prezentă în România. Noi am fost sfătuiţi de domnul Arafat, la ultima videoconferinţă, să păstrăm anul acesta şi poate chiar şi anul viitor toate structurile pentru combaterea Covid-19”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean. (Vezi VIDEO)

Spitalul din Ineu așteaptă să primească din nou bolnavii

Spitalul orășenesc Ineu a fost numit spital suport COVID în baza Ordinului Ministerul Sănătății nr. 623/2020. În data de 24 aprilie au fost internați aici primii bolnavi. În total, la Ineu au ajuns 31 de bolnavi de COVID-19, pozitivi. „Din cei 31 de pacienți internați în perioada 24 aprilie – 10 mai confirmați cu COVID-19 pozitiv s-au externat 16 pacienți vindecați cu 2 teste negative, iar 15 pacienți au fost transferați la Arad.

Decizia de a transfera pacienții la Arad aparține autorităților județene. Spitalul Orășenesc Ineu a început cu personalul propriu și cu S.C. Medinet să dezinfecteze toate spațiile unității și ne vom pregăti să primim noile dispoziții privind funcționarea unității”, a scris managerul Spitalului orășenesc Ineu, ing. ec. Monica Mang.

Călin Abrudan, primarul orașului Ineu, este nemulțumit că spitalul este practic blocat pentru bolnavii din zonă. „Noi am făcut demersuri pentru a începe activitatea normală la spitalul din Ineu. Unitatea medicală are 110 paturi și deservește cetățenii din Ineu dar și din localitățile apropiate. Acum spitalul stă gol iar bolnavii noștri sunt obligați să meargă la Arad pentru a se trata”, a declarat Călin Abrudan. Spitalul orășenesc Ineu se află la peste 60 de kilometri de Arad și aici vin să se trateze bolnavii din toată zona.

Despre redacția informală #CovRoMd

Rețeaua informală #CovRoMd cuprinde 27 de publicații de nivel local, regional, național, reprezentate de PressHub: Express de Banat (Caraș-Severin, Timiș), Mesagerul de Sibiu (Sibiu), Monitorul de Cluj (Cluj), Alba24.ro(Alba, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Sibiu, Timiș), Gazeta de Dimineață (Hunedoara), Argeșul Online (Argeș), Epoch Times Romania (național),Monitorul de Botoșani (Botoșani), Oradea Press (Bihor), eBihoreanul(Bihor), Átlátszó Erdély (Harghita, Covasna, Cluj, Bihor, Satu Mare, Mureș), Revista 22 (national level), Zi de Zi (Mureș), Jurnalul Văii Jiului (Hunedoara), Arad24.net (Arad), Banatul Azi (Timiș, Arad, Caraș-Severin), inRoman.ro (Neamț), Resita.ro(Caraș-Severin), Liber în Teleorman (Teleorman), Info Sud-Est(Tulcea, Constanța), Jurnalul de Argeș (Argeș), Crișana (Bihor), Transilvania Reporter (Bistrița-Năsăud, Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj), Gazeta de Sud (Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Olt), Viața Liberă (Galați), Ziarul de Iași (Iași) și Vrancea24 (Vrancea). 

La nivel european, rețeaua include partenerul EURACTIV.ro (parte a rețelei pan-europene EURACTIV, prezentă în 14 țări, cu sediul central la Bruxelles), la nivelul Republicii Moldova, report.md, și, la nivelul unei comunități de 5,6M de utilizatori în România și 1M în diaspora românească, HotNews.ro, prin platforma de dezbateri interactive, LIVE VIDEO #deladistanță.

spot_imgspot_img
Sorin Trocan
Sorin Trocanhttp://arad24.net
Sorin Trocan are o experiență de peste trei decenii în presă. A debutat în 1984 în revista „Forum studențesc” din Timișoara, unde, în perioada 1986-1987, a îndeplinit funcția de redactor-șef adjunct. Înainte de decembrie 1989 a colaborat cu mai multe reviste studențești. În 1991 a făcut parte din echipa care a fondat revista „Știrea” din Arad, al cărei redactor-șef a fost până în anul 1994. A fost corespondent pentru Arad al „Evenimentului zilei” (1992-2007). A activat în calitate de corespondent al unor posturi de radio și TV: Radio Timișoara, Studioul TVR Timișoara, Analog TV etc. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe publicații locale, regionale și centrale, cu agenții de presă, iar actualmente este Senior Editor al site-ului www.arad24.net.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un primar fără casă locuiește în vila soacrei sale bogate | Gazeta de Dimineață

Un primar fără casă locuiește în vila soacrei sale...

Tribunalul Dolj, a doua oară cu noroc pentru componența biroului electoral | Știri Craiova

Tribunalul Dolj, a doua oară cu noroc. Președinții și...

Degustare de vin în beciurile faimoasei cârciume Bolta Rece din Iași | Ziarul de Iași

Degustare de vin în beciurile faimoasei cârciume Bolta Rece...

Chirica a curățat râul care traversează Iașul chiar când s-a umplut de pești | Reporter de Iași

Chirica a curățat râul care traversează Iașul tocmai când...