Spitalul de Recuperare din Iași ajută o firmă cu automate de cafea să facă un profit consistent

Data:

spot_img

Spitalul de Recuperare din Iași ajută o firmă cu automate de cafea să facă un profit consistent. În condițiile în care pentru plasarea unui aparat de cafea pe spațiul public se plătește o chirie de 100-200 euro pe lună, la Spitalul de Recuperare chiria e doar 8 euro/lună

Un aparat poate produce venituri lunare de 1.000 de euro.

Firma din Suceava a fost descalificată pe un motiv absurd: un sortiment de cafea conținea cuvântul „whiskey” în denumire, iar comisia a considerat că încearcă să vândă alcool în spital

Reprezentanții firmei au dat spitalul în judecată: cafeaua nu conține alcool, ci doar o aromă „irish espresso”. Trucarea licitației a fost primitivă: concurentul nu a putut intra în posesia caietului de sarcini

Spitalul de Recuperare din Iași ajută o firmă cu automate de cafea

Cu 280 de lei pe lună, chiria pentru 14 mp în Spitalul de Recuperare din Iași, o firmă cu automate de cafea produce un profit de 2.000 de euro minim. Pe an, câștigul net se duce spre 25.000 euro.

Licitația prin care s-au adjudecat cele 7 loturi, fiecare a câte 2 mp, face obiectul unui proces. Firma eliminată acuză nereguli în desfășurarea procedurii, fiind înlăturată deoarece denumirea unor produse ar fi sugerat că acestea conțineau alcool.

„Denumirea unor sortimente de băuturi «Irish Whiskey Cappuccino» nu are nici o legătură cu băutura alcoolică, denumirea doar scoate în evidenţă o aromă intensă şi un gust extrem de plăcut”, au argumentat pentru judecători cei de la firma descalificată, Status IDC Suceava.

De-a râsul-plânsul a spus Liliana Carmen Dănilă, directoarea companiei sucevene: „Deci în spate acolo, în aparat, este o sticlă de whisky, apeși pe butonel și-ți cade whisky în spital”, a declarat aceasta cu ironie.

Procedura a continuat fără firma din Suceava și a fost câștigată de unicul participant, La Mattina SRL, avându-i ca asociați pe Constantin Minea și Mihaela Hrișcă, iar ca mandatar pe omul de afaceri Doru Țurcanu.

Sunt 7 aparate pe 7 etaje la Spitalul de Recuperare, unde sunt mii de pacienți lunar. Prețul total al chiriei este de 280 de lei!

Profit minim la 4 lei cafeaua: 3.000 de euro/lună.

Citește și: Șase luni de la cazul care a șocat întreaga țara: moartea tinerei Alexandra Ivanov în Maternitatea din Botoșani

Miza afacerii este ușor de calculat

Spitalul de Recuperare a scos la licitație publică cu strigare, în august anul trecut, 7 loturi (câte unul pe nivel) a câte 2 mp fiecare pentru amplasarea unor aparate destinate comercializării de băuturi non-alcoolice. Concret, este vorba despre aparate de cafea și derivate.

7 loturi înseamnă 7 aparate. Fiecare poate vinde până la 1.000 de pahare de cafea, ciocolată caldă, cappuccino sau ceai pe lună (o medie de 33 pe zi). La un preț de 2 lei înseamnă venituri de 2.000 lei de fiecare aparat lunar, adică 14.000 lei lunar.

Dacă 1 leu reprezintă costurile (materie primă, mentenanță, salarii) profitul ar fi jumătate = 7.000 lei/lună/7 aparate.

Dacă prețul băuturilor ar fi 4 lei, atunci profitul s-ar dubla cel puțin – 14.000 lei. Concluzie: cele 7 aparate pot aduce proprietarului un profit net lunar între 1.500 și 3.000 euro.

Calculul este făcut la 33 de cafele/zi pentru fiecare aparat. La 4 lei cafeaua, veniturile lunar ajung la 7.000 de euro. Costurile sunt infime.

Continuarea, în ReporterIS


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...