Spitalul Județean de Urgență Vaslui va beneficia de încă 20 de milioane de lei din fonduri europene nerambursabile pentru modernizare. Două proiecte vizează echiparea cu aparatură medicală a noului ambulatoriu, construirea unui heliport și extinderea unității de primiri urgențe. În perioada 2010-2017, spitalul a fost reabilitat și dotat cu echipamente medicale moderne, tot cu fonduri europene, respectiv o investiție de 70 de milioane de lei.
Valoarea proiectului gestionat de Consiliul Județean se ridică la suma de 10.713.264 lei, din care 6.699.421 lei reprezintă fonduri nerabursabile europene acordate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, iar suma de 4.013.842 lei reprezintă partea de cofinanțare a CJ Vaslui. Contractul de finanțare a fost semnat în cursul lunii martie 2019 de Vasile Asandei, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est, și Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.
Procedura de organizare a licitației pentru adjudecarea serviciilor de proiectare a fost deja lansată. Perioada de implementare a investiției este de 50 de luni de la data semnării contractului de finanțare.
„Este un proiect foarte important pentru noi, deoarece spațiile actuale ale Unității de Primire Urgențe (UPU) sunt insuficiente. Prin extinderea UPU cu un corp nou de clădire modernă vom asigura confortul atât pentru personalul medical, dar mai ales pentru confortul pacienților. Investiția se va concretiza în îmbunătățirea calității serviciilor medicale, dar și reducerea timpilor de așteptare a pacienților.”
Ana Rinder, director SJU Vaslui
Peste 50.000 de pacienți trec pe la urgențe
Anual, la UPU din cadrul SJU Vaslui sunt tratați în medie 56.000 de pacienți, din care aproximativ 16.000 de copii și 40.000 de adulți.
Cele 101 cadre medicale din structura UPU depind de condiții adecvate de muncă pentru a asigura creșterea calității serviciului medical. Este vorba despre asigurarea unor circuite funcționale pentru dirijarea pacienților; supravegherea eficace a pacienților printr-un spațiu deschis de triaj; îmbunătățirea dotării cu aparatură medicală pentru diagnosticarea rapidă a pacienților, precum și asigurarea transferului cu maximă rapiditate al pacienților care necesită transport aerian de urgență către alte unități spitalicești.
În plus, cei aproximativ 170 de aparținători ai pacienților care se prezintă, în medie, zilnic la UPU Vaslui au nevoie de spații adecvate de așteptare, precum și asigurarea unor condiții optime pentru a primi servicii suport de consiliere și sprijin.
Proiectul prevede și construirea unui heliport, situat pe sol, pentru facilitarea transferului cu maximă rapiditate a pacienților către alte spitale, în cazuri care necesită servicii medicale de urgență ce nu pot fi asigurate de SJU Vaslui.
„Heliportul este la fel de important, deoarece salvează mult timp de tranzit a pacienților în alte centre medicale universitare de la Iași, București sau Târgu Mureș. Acum, elicopterul care preia pacienți de la spitalul nostru aterizează la marginea municipiului Vaslui, unde este amenajat un planșeu din beton.”
Ana Rinder
Dotarea ambulatoriului va permite mutarea policlinicii județene în incinta spitalului
Un alt proiect cu finanțare europeană depus de CJ Vaslui pentru finanțarea investițiilor în sănătate prevede dotarea noului ambulatoriu al SJU. Proiectul este finanțat prin intermediul POR 2014-2020 iar, în prezent, documentația este în evaluare la ADR Nord Est.
Valoarea totală a proiectului este de 10.360.254 lei, din care finanțarea nerambursabilă de la Uniunea Europeană se ridică la 10.153.048 lei, iar restul reprezintă cofinanțarea autorităților jduețene. Inițiatorul proiectului este CJ Vaslui, iar SJU Vaslui este partener. Perioada de implementare a proiectului este de 27 de luni.
„Prin intermediul acestui proiect vom achiziționa aparatură medicală performantă pentru ambulatoriu. Este vorba despre ecografe, tomografe, echipamente pentru secțiile de urologie, fizioterapie, electrocardiografe și altele. Cu acest ambulatoriu nou vom muta policlinica județeană în incinta spitalului. După finalizarea acestor investiții, la care se adaugă și construirea unui pavilion de zi, vom reamenaja curtea spitalului, vom construi căi de acces, parcări, spații de recreere pentru pacienți.”
Ana Rinder
Noul ambulatoriu este amplasat în interiorul SJU Vaslui, în colțul străzii Spitalului, construcția acestuia fiind finanțată prin Compania Natională de Investiții. Potrivit devizului general, valoarea totală a obiectivului este de 28.282.869 lei.
Șapte ani de modernizare
SJU Vaslui a fost modernizat în totalitate printr-un proiect cu finanțare europeană, prin POR 2007-2013. Proiectul a avut o valoare totală de 69.135.863 lei, din care 66.635.181 lei a fost finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene și a Guvernului României, iar 2,5 milioane lei a reprezentat contribuția proprie a CJ Vaslui.
Proiectul „Reabilitarea, modernizarea și echiparea Spitalului Județean de Urgență Vaslui» a demarat în cursul anului 2010, când a fost semnat contractul de finanțare, și a fost finalizat în prima jumătate a anului 2017. Practic, în urma acestei investiții, SJU Vaslui a devenit una din cele mai moderne unități spitalicești din România.
Prin intermediul proiectului european s-au reabilitat corpurile A și B ale spitalului pe o suprafață totală de 10.000 metri pătrați și a o suprafață de 888 metri pătrați din corpul C. De asemenea, în spital au fost instalate șase lifturi noi, saloanele fiind dotate cu 497 paturi noi, mobilier modern, băi, sisteme de climatizare, console medicale cu iluminat individual, sistem de avertizare soră-bolnav etc.
„Prin dezvoltarea spitalului, CJ Vaslui contribuie la creșterea calitativă a serviciilor medicale în beneficiul pacienților la standarde conforme atât exigențelor legislative, cât și așteptărilor oamenilor. Acesta este un episod din politica pe termen lung a CJ Vaslui, care urmărește printre altele și constituirea unui complex medical, în care alături de vechiul spital să își găsească loc heliportul, policlinica și pavilionul de zi. Totodată, se are în vedere ca saloanele spitalului să fie dotate cu televizoare și mici rafturi cu cărți, astfel încât să se atenueze cât mai mult diferența dintre ceea ce înseamnă un salon de spital și ambianța de familie.”
Vasile Mariciuc, vicepreședinte CJ Vaslui
Segmentul achizițiilor a constat în cumpărarea unui număr de 131 echipamente medicale: mese de operație, laparoscop, encefalograf computerizat, computer tomograf mamograf, echipamente noi la bucătăria și spălătoria spitalului etc.
Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Vrancea24.ro în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.