Spitalul Județean din Botoșani, aproape de colaps financiar | Monitorul de Botoșani

Data:

spot_img

Spitalul Județean din Botoșani se află într-o situație extrem de gravă, fiind aproape de colaps financiar din cauza incapacității de a respecta contractele încheiate cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS).

De mai bine de șase luni consecutive, spitalul nu reușește să îndeplinească indicatorii de internare conveniți cu instituția de sănătate, pierzând lunar aproximativ 200.000 de lei, sumă care ar putea fi folosită pentru investiții, achiziționarea de echipamente medicale sau modernizarea infrastructurii.

În ciuda unor suplimentări financiare din partea CAS, din vara acestui an, care au vizat tocmai acoperirea deficitului de internări, Spitalul Județean „Mavromati” nu reușește să atragă fondurile disponibile. Nici măcar încercările actualului manager al unităţii sanitare, Corneliu Prepeliță, care a fost nevoit să convoace ședințe urgente cu șefii de secție pentru a analiza cauzele acestei probleme, nu au avut prea mari sorţi de izbândă.

Citește și: Tribunalul a anulat mandatul de închisoare a lui Maricel Păcuraru. De ce patronul Realitatea TV nu a făcut pușcărie degeaba

Dacă la început principalele motive invocate erau perioada de vară, când adresabilitatea pacienților scade din cauza vacanțelor, dar și concediile medicilor, criza de pacienţi a continuat şi în lunile următoare.

Deşi a recunoscut că în continuare nu se îndeplineşte contractul cu CAS, managerul a lăsat să se înţeleagă că „totul este sub control”.

Corneliu Prepeliță susține că aceste deficiențe sunt „ușor gestionabile” și că se vor depăși în scurt timp. „Este un procent ușor gestionabil care va fi depășit”, a afirmat acesta în urmă cu o lună.

Continuarea, în Monitorulbt.ro

Citește și: Clotilde Armand a pierdut definitiv procesul cu ANI, care a declarat-o incompatibilă

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Monitorulbt.ro)

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

A fost finalizat viaductul din Băile Felix al Inelului Metropolitan de Sud al Oradiei | Bihoreanul

Viaductul peste DN 76 al centurii metropolitane de sud...

Sorin Hangan, noul viceprimar al Bistriței

La Bistrița se conturează o alianță între PNL și...