Sprijinul oferit refugiaţilor ucraineni, tăiat încet

Data:

spot_img

Sprijinul oferit refugiaţilor ucraineni este tăiat încet. După ce şi-a deschis larg braţele pentru a întâmpina refugiaţii ucraineni, România a început, din luna mai a acestui an, să reducă din sprijinul oferit acestora.

Celebrul program „50/20”, prin care erau oferiţi 50 de lei pe zi pentru cazare şi 20 de lei pe zi pentru mâncare (direct proprietarilor imobilelor), pentru fiecare refugiat ucrainean ajutat, s-a transformat într-o sumă forfetară de 2.000 de lei / familie primită, maximum patru luni.

Şi aceasta a suferit întârzieri de plată de peste patru luni iniţial, o parte fiind între timp achitată.

În toată dezbaterea privind ajutorul oferit refugiaţilor, există însă o constantă: statul român a oferit şi continuă să ofere statut de asigurat medical pentru toţi cei care vin din Ucraina, alergând din calea războiului.

Conform cifrelor obţinute de „Ziarul de Iaşi” de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate din Iaşi, din noiembrie 2022 şi până la debutul lui septembrie 2023 statul român, prin CJAS, a decontat cheltuieli de aproape 1 milion de euro pentru diferite servicii medicale de care au beneficiat refugiaţii.

O realitate consemnată de medicii

În spatele sumei stă însă o realitate consemnată de medicii cu care a discutat Ziarul de Iași. Fie că e vorba de bolnavi cronici, de copii cu diferite probleme, de gravide sau de diverse urgenţe medicale, populaţia de refugiaţi care a ales să se stabilească în Iaşi şi în împrejurimi a fost „asimilată” din punct de vedere al problemelor de sănătate.

La începutul războiului, în aprilie 2022, medicii ieşeni tratau urgenţe medicale grave, cazuri la un pas de moarte, fie în urma unor răni suferite sau a unei boli cronice pentru care nu există tratament.

Citește și: Aktual24: Proiectul fiului lui Adrian Năstase privind ridicarea unui hotel în Poiana Brașov, blocat de Primărie

Ce a însemnat sprijinul oferit refugiaţilor ucraineni

Astăzi, ucrainenii stabiliţi în ţară, departe de război, merg la spital pentru dializă, pentru mici urgenţe, pentru răcelile de sezon ale copiilor.

La cele două maternităţi din Iaşi nu mai ajung gravide cu sarcini neurmărite, care nu s-au putut îngriji nici pe ele, nici pe copiii nenăscuţi, fugind săptămâni sau luni de război.

La Iaşi se nasc deja primii copii făcuţi dincoace de graniţă.

Este vorba despre mame care nu şi-au oprit viaţa în ciuda conflictului de acasă, care au făcut toate ecografiile la timp şi s-au bucurat de aceeaşi îngrijire ca orice român asigurat în sistemul de sănătate.

Continuarea, în Ziarul de Iași!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului | Știri Craiova

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului....

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat în ruine | Ziarul de Iași

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat...