Stă în puterea noastră să descurajăm ura, susține în cadrul programului „Acțiune integrată pentru combaterea infracțiunilor cu mobil discriminatoriu, în special cele îndreptate împotriva comunităților rome și asigurarea unui standard înalt de calitate al serviciului polițienesc”.
În perioada iunie – iulie 2024, Poliția desfășoară o campanie națională de informare, pentru prevenirea infracțiunilor motivate de ură, prin intermediul mijloacelor de informare în masă și social media, pentru a facilita diseminarea mesajelor împotriva infracțiunilor motivate de ură, în special împotriva minorității rome.
Au fost realizate un spot video, unul radio, un afiș, precum și mai multe postări în social media, toate având ca principală temă combaterea discriminării.
Stă în puterea noastră să descurajăm ura
Mesajul acestor materiale este acela de a crește gradul de conștientizare a populației, la nivel național, în domeniul infracțiunilor motivate de ură, precum și promovarea unei culturi a toleranței în societate, sloganul campaniei fiind „STĂ ÎN PUTEREA NOASTRĂ SĂ DESCURAJĂM URA!”.
Campanie de 2,8 milioane de euro
Principalele activităţi din cadrul proiectului au fost înființarea unei unități specializate în investigarea infracțiunilor cu mobil discriminatoriu la nivelul Direcției de Investigații Criminale, identificarea și implementarea de politici publice și standarde internaționale în ce privește prevenirea și combaterea infracțiunilor și discursurilor cu mobil discriminatoriu, precum și un transfer de expertiză pe tema combaterii infracțiunilor cu mobil discriminatoriu în arii specializate, potrivit unui comunicat al Poliției Române.
Printre principalele activități s-au numărat și informarea, educarea și creșterea gradului de conștientizare a publicului în privința infracțiunilor și discursului cu mobil discriminatoriu, un schimb de bune practici pentru prevenirea și controlarea fenomenului infracțiunilor cu mobil discriminatoriu și un studiu privind relația comunitate-poliție și victimizare.
Bugetul proiectului este de 2.823.529 de euro, dintre care 2.400.000 de euro finanţare nerambursabilă reprezentând 85%, şi 423.529 de euro contribuţie naţională, respectiv 15%.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Foto: Poliția Română