Stadiul proiectelor autostrăzilor A7 și A8 și variantele pentru Centura de Nord a Iașului

Data:

spot_img

Capetele A8 finanţate prin PNRR aşteaptă segmentul montan, iar din cele cinci variante ale Centurii de Nord a Iaşului au mai rămas în discuţii patru. „Trebuia să mai fie doar una în stadiul actual”, spune Cătălin Urtoi. În schimb, pe A7 ar putea fi desemnaţi chiar anul acesta constructorii pe segmentul Bacău-Paşcani.

Un nou raport despre stadiul proiectelor autostrăzilor A7 şi A8 a fost prezentat vineri la Prefectură, după o săptămână încărcată, începută la celălalt capăt al A8 cu dezbaterile pentru acordul de mediu. La o zi după ce ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a spus la Iaşi că sunt bani pentru autostradă, însă fără să-l convingă pe Ionel Apostol, de la „Împreună pentru A8”, colegul acestuia, Cătălin Urtoi, s-a arătat mai optimist în faţa jurnaliştilor.

Alături de prefectul judeţului, căruia i-a mulţumit că a participat – alături de alţi membri ai asociaţiilor şi de parlamentari la discuţiile pe segmentul Tg-Mureş – Miercurea Nirajului, Cătălin Urtoi a marcat intrarea în licitaţia pentru contractele de execuţie a ultimelor tronsoane din A7.

Citește articolul integral pe Ziaruldeiasi.ro

Citește și: Recensământul: se păstrează jocul cifrelor la alegerile viitoare?

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: ziaruldeiasi.ro)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

De ce vrea CSM să-l suspende din magistratură pe fostul șef al Parchetului Salonta | Bihoreanul

Fostul prim-procuror al Parchetului Salonta, Ioan Bene, a fost...

Oradea, „Orașul faptelor bune” | Bihoreanul

Oradea, „Orașul faptelor bune”. Municipiul va găzdui campania „Orașul...