Stagiunea de vară a Filarmonicii de Stat Oradea debutează pe data de 16 august | Bihoreanul

Data:

spot_img

Stagiunea de vară a Filarmonicii de Stat Oradea debutează pe data de 16 august și are în program 9 concerte și recitaluri într-o diversitate de genuri muzicale. Programul estival „Initio” va cuprinde muzică clasică, jazz sau pop simfonic.

În premieră, Initio – căci aşa este intitulat programul estival – va cuprinde şi recitaluri oferite gratuit de muzicienii orchestrei locale în zone publice ca strada Libertăţii, Palatul Vulturul Negru şi grădina Palatului Baroc.

„Iniţiativa Filarmonicii de Stat din Oradea are ca scop prezentarea unor concerte memorabile, simfonice şi vocal-simfonice, în spaţii neconvenţionale, în lunile august şi septembrie. Programele concertelor cuprind lucrări apropiate de sufletul ascultătorilor, fiind alese din muzica de film sau jazz, alături de acestea fiind prezente şi cele mai cunoscute piese din muzica clasică”, se arată în prezentarea realizată de organizatori.

Stagiunea Initio va începe pe 16 august, de la ora 20, când curtea interioară a Cetăţii Oradea va găzdui o nouă ediţie a concertului cu muzică de film, care va fi condus în această vară de Andrei Tudor. Filmele alese nu au fost încă dezvăluite, dar reprezentanţii Filarmonicii spun că vor fi total diferite faţă de cele din anii precedenţi.

Citește și: În Orientul Mijlociu pacea mai are de așteptat

Jazz, tango sau pop-simfonic

Următorul concert mare din Initio va fi dedicat jazzului. Concertul „Night and Day” este programat pentru 23 august, de la ora 20, tot în curtea Cetăţii, fiind susţinut de Steve Jazz Trio (István Bundzik la pian, Gyula Horváth la chitară bass şi Gábor Kacsenyák la percuţie), alături de membrii Corului Filarmonicii orădene, sub bagheta dirijorului Kocsis-Holper Zoltán. Programul va fi alcătuit nu doar din piese de jazz, ci şi din tangouri – de pildă „Oblivion” de Astor Piazzolla, şi prelucrări din muzică de Broadway.

Pe 27 august, Initio se mută în Piaţa Unirii, unde, de la ora 20, va avea loc un concert pop-simfonic, organizat împreună cu Episcopia Greco-Catolică de Oradea, protagonişti urmând să fie, printre alţii, Marcel Pavel şi Luminiţa Anghel, ori corul de copii Enjoy Music, sub bagheta lui Andrei Tudor.

Continuarea, în Bihoreanul.ro

Citește și: Ce este cardul de cetățenie română. Se emite începând cu 1 septembrie | Monitorul de Cluj

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Bihoreanul)

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași | Ziarul de Iași

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași,...

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...