Starea de spirit a României este sumbră, variind între îngrijorare (orașele mari), depresie (orașele medii sau mici) și disperare (rural). Frustrarea cu privire la lipsa de calitate a serviciilor furnizate de către stat este la cote extrem de înalte, reprezentând unul din motivele principale pentru nemulțumirea generală, este una dintre concluziile studiului „Frustrările și nemulțumirile românilor în prag de alegeri”, o cercetare realizată de sociologul Barbu Mateescu pentru Fundația Konrad Adenauer.
Printr-o serie de focus grupuri (organizate de IRES), participanții la cercetarea sociologică și-au exprimat profunda nemulțumire față de clasa politică, menționând corupția, ineficiența și lipsa de transparență drept principalele preocupări. Analiza evidențiază decuplarea tot mai mare dintre guvern și cetățeni, scăderea calității serviciilor publice și scăderea percepută a profesionalismului în instituții-cheie precum asistența medicală și educația.
În centrul discuțiilor s-a aflat un apel pentru o conducere mai activă, comunicativă și competentă. Participanții și-au exprimat dorința de a avea un președinte care să pună interesele țării mai presus de influențele externe, să reflecte valorile poporului și să conducă cu integritate. Mulți au făcut apel la o schimbare culturală în politică și au pledat pentru noi lideri care să fie liberi de clientelism și corupție. În plus, valorile conservatoare precum patriotismul și credința au fost subliniate în zonele rurale ca fiind componente importante ale identității naționale și ale direcției viitoare.
Acest studiu oferă o perspectivă asupra nemulțumirii generalizate față de status quo și evidențiază atât speranțele, cât și provocările cu care se confruntă populația României. Este un instrument important pentru înțelegerea stării de spirit din țară și a așteptărilor cetățenilor, pe măsură ce țara se pregătește pentru viitoarele alegeri și posibile reforme.
Cercetarea calitativă realizată de Barbu Mateescu se bazează pe 9 focus-grupuri, fiecare având 7 participanți, în București și localități din Transilvania, Moldova, Muntenia.
Citește și: Republica Moldova nu mai este dependentă energetic de Rusia
Principalele concluzii ale cercetării:
• Starea de spirit a României este sumbră, variind între îngrijorare (orașele mari), depresie (orașele medii sau mici) și disperare (rural). Frustrarea cu privire la lipsa de calitate a serviciilor furnizate de către stat este la cote extrem de înalte, reprezentând unul din motivele principale pentru nemulțumirea generală.
• Alegerile parlamentare nu au dus la „încărcarea” cu legitimitate a clasei politice, aceasta fiind văzută în continuare cu ostilitate. Votul de pedepsire sau schimbare va defini alegerile prezidențiale de peste câteva luni.
• Sentimentul conform căruia „România e un sat fără câini” este semnificativ mai puternic decât în urmă cu un an. O așteptare puternică de la următorul președinte constă în schimbarea ethos-ului administrației publice.
• Față de acum un an, funcția de reprezentare a președintelui este și mai importantă în conștiința publică, dispărând însă atu-ul validării de către vest. Participanții doresc un președinte care să apere interesele României în mod activ și repetat.
• Mesajele conservatoare/antiglobaliste sunt semnificative pentru o parte minoră numeric a participanților. Bătălia electorală din 2025 se va duce în principal pe alte coordonate, identificate în paragrafele precedente. România se află mai jos pe piramida lui Maslow decât țările occidentale în care dezbaterile ideologice sunt cele fundamentale.
• Cercetarea de acum un an conținea următoarea concluzie: „Este imposibilă emiterea unui prognostic credibil cu privire la rezultatul unei confruntări electorale între un reprezentant al clasei politice actuale și un candidat populist și dinamic, cea dintâi fiind puternic erodată.” În acest moment situația a trecut printr-o clarificare, clasa politică având nevoie de un candidat foarte energic, carismatic și creativ pentru a ține pasul cu naționalismul populist.
Raportarea generală a participanților față de România și față de guvernare
• Participanții din marile orașe sau suburbiile lor resimt un șoc cu privire la ceea ce ei percep ca fiind dispariția consensului pro-Vest, fiind în consecință confuzi și îngrijorați:
„Suntem într-un moment de cotitură” (bărbat, 20 de ani, Ilfov)
„[Direcția în care se îndreaptă România] poate să fie o direcție bună sau mai puțin bună
în funcție de alegerile prezidențiale” (femeie, 31 de ani, oraș mare)
• Prin contrast, în localitățile mai mici domină lipsa de satisfacție (în mediul urban) sau o frustrare puternică (în mediul rural). Exasperarea se corelează invers cu mărimea localităților și cu nivelul veniturilor.
„N-aș vrea să zic [să facem] o revoltă, dar nu avem ce face. Nu avem alte soluții. E nevoie de o schimbare politică.” (femeie, 41 de ani, Moldova rurală)
„Mergem din rău în mai rău dacă nu se face o schimbare la guvernare”
(femeie, 40 de ani, Muntenia rurală)
• În special în mediul rural dar și în rândul bărbaților aflați la vârsta de mijloc predomină percepția că situația României este într-o constantă degradare. Trecutul este, în consecință, glorificat. Paseismul a devenit, pentru mari părți din populație, prisma principală de raportare la propria viață:
„Nimic nu merge bine în țara asta. De la an la an, lucrurile se duc, ne scufundăm într-o gaură.” (bărbat, 46 de ani, Moldova rurală)
„Cred că toți am ieși [în stradă] pentru un trai mai bun și cred că toți ne-am săturat să ni se spună că o ducem cel mai bine din ultimii 30 de ani. Da, de la 50 de mărci salariul minim pe economie sau cât era în anii ’90 am ajuns acuma la 300-400 de euro dar puterea de cumpărare este mult mai mică acum decât atunci.”
(bărbat, 46 de ani, Transilvania rurală)
Puteți citi integral rezultatele cercetării AICI.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)