Dacă sunteți prin București pe 22 iunie programați-vă neapărat o seară de operă! Este data la care opereta „Văduva veselă 2.0”, montată de Andrei Șerban la începutul acestui an la Opera din Iași, ajunge în premieră pe scena Operei Naționale în cadrul Bucharest Opera Festival.
Spectacolul cuprinde mai mulţi solişti din ansamblul Operei ieşene, dar şi solişti invitaţi, din rândul cărora face parte și tânărul tenor Ştefan von Korch. Acesta revine în rolul Camille de Jolidon, personaj pe care l-a interpretat şi în montarea din 2016 a acestei operete, pe care a semnat-o tot Andrei Şerban.
Spectacolul „Văduva veselă 2.0” se situează la linia de demarcaţie dintre operetă şi musical, varianta regizorală curentă reprezentând, în maniera Andrei Șerban, o oglindă a vremurilor noastre prin dialoguri şi relaţia dintre personaje, în care tema iubirii rămâne elementul ce creează puntea de legătură cu libretul original al lui Franz Lehár.
Cum este să fii călător prin muzica lumii, dar și ce înseamnă să joci sub bagheta regizorală a lui Andrei Șerban, ne spune chiar tenorul Ştefan von Korch.
PRESShub: Cu riscul de a-mi fi interpretată afirmația, voi spune că Opera rămâne încă un gen oarecum elitist în România. Ce anume te-a făcut să te îndrepți către această profesie unde competiția este mare iar platforma de desfășurare relativ restrânsă?
Ştefan von Korch: Opera este un gen elitist mai în toată lumea, ea la început nu fusese creată pentru elită, ci pentru oamenii de rând, la teatru se întâlneau toți, nu aveau alte distrageri cum avem acum, Social media, Cinema, Tv.
Cea mai mare influență în a alege acest drum a fost tatăl meu care cu toate că nu are un trecut muzical, apreciază muzica clasică şi spunea: „învață asta și de acolo te poți îndrepta în orice direcție a muzicii”, și uite așa am rămas să fac meseria asta care mă modelează de câțiva ani încoace.
Nu știu dacă pot să denumesc a cânta operă ca fiind o competiție…toți încercăm să dăm ceea ce avem mai bun pe scenă.. și ne dăruim artei în toate felurile posibile.
Care a fost primul contact cu muzica? Cum anume ai ales această profesie?
Primul contact cu muzica a fost la vârstă de trei ani, când în două săptămâni după ce primisem un acordeon micuț, am învățat, pe urechile mamei, să cânt la acordeon.
Apoi am cântat muzică populară slovacă pe la tot felul de festivaluri și astfel am ajuns la Liceul de Artă în Oradea, unde m-am apucat, la indicațiile doamnei profesoare, să cânt muzică „populară italiană”.
Meseria m-a ales pe mine… orice s-a întâmplat în viața mea, tot la muzică am ajuns… deci muzica m-a ales pe mine. Acum doar mă dedic acestei căi.
„Acest rol este cotat drept unul dintre cele mai dificile scrise pentru vocea de tenor. Mă consider privilegiat de faptul că fac parte dintre puţinii tenori din lume care pot cânta rolul principal la un nivel înalt, muzical-artistic şi tehnic, fiind pregătit chiar de tenorul, şi actualmente dirijorul, Giuseppe Sabbatini, care a prezentat această operă la Royal Opera House, Vienna şi Berlin.” – Ştefan von Korch.
Te-ai născut și ai crescut în România, lângă Oradea, mama ta fiind de origine slovacă, iar tatăl, german. Cum a fost copilăria ta într-o lume de o așa mare diversitate etnică şi culturală?
La mine în Comuna Şinteu din Bihor suntem în proporție de 90-95% slovaci, deci la școală învățam ca limbă oficială slovaca, limbă secundară română și a treia rusă, urmând ca în clasa a șasea să ni se introducă limba engleză. Cred că fiind într-un mediu așa de colorat, nu am avut decât de câștigat.
Care a fost cea mai mare trăsnaie pe care ai făcut-o în copilărie?
De departe pot să spun că cea mai mare a fost când eu cu fratele meu mai mic făceam foc între niște butoaie mari de benzină, eu făceam focul și pe el îl trimiteam să aducă paie, să ardă mai bine… vă dați seama cam ce se putea întâmpla!
Au existat oameni care ți-au jalonat parcursul formării tale ca artist și ca om?
Cred că toți oamenii din domeniul pe care l-am ales m-au cam influențat, mai mult sau mai puțin.
Înveți de la oricine, uneori e bine să înveți și ce nu e bine să faci…
Cel mai mare aport în formarea mea ca tenor l-a avut profesorul meu de canto, datorită căruia sunt pe scenă și acum.
Este o meserie căreia i te dedici toată viață, eșți într-o continuă schimbare vocală şi personală. Prin prisma oamenilor cu care te intersectezi pe parcursul vieții te modelezi în persoana care ești în momentul de față, unii având o influență mai mare, alții mai mică.
Îți mai aduci aminte primul rol, prima apariție pe scenă și stările trăite atunci?
Primul meu rol pe scenă a fost unul de bass din Bastien und Bastienne, eu acum fiind tenor. Ţin minte că aveam o pălărie mare de vrăjitor pe cap, care îmi tot pica, de cântat nici nu pot să pomenesc, fiindcă atunci nu eram prea conștient de ceea ce făceam pe scenă, a fost cu 18 ani în urmă… dar în mod cert ceva emoții tot am avut.
„Andrei Şerban este un colos al Operei şi Teatrului care lucrează la fiecare detaliu în parte, el creează şi creionează caracterul unui personaj şi tot așa ne modelează pe noi în viaţă, fără să ne dăm seama. Devenim ceea ce nici nu reuşim să ne imaginăm şi la final, când realizăm ce facem, parcă nici nu se putea altfel. Ne face să fim şi să ne dorim să fim mai buni, îl citez: «Sunteţi actori şi personaje pe scenă, nu cântăreţi». Fiind reales pentru rolul pe care odată l-am mai realizat sub îndrumarea sa, mă onorează şi îmi confirmă faptul că sunt pe drumul bun” – Ştefan von Korch.
Ce crezi că a făcut posibilă trecerea ta la diverse registre: contratenor ,bariton, bass bariton, tenor? Și în ce măsură ți-a oferit aceasta împlinirea unor dorințe vizavi de anumite roluri?
Pot spune că vocea mea s-a schimbat destul de târziu, de la contratenor la tenor a fost o schimbare naturală fiindcă pe la 16 ani în cazul meu, am trecut de la vocea de copil la cea de adult, astfel nu era o greșeală, dar de la a fi încadrat la bariton, bass bariton, acestea au fost greșeli ale mentorilor mei de atunci, pe care din păcate și acum le plătesc. O tehnică greșită ruinează vocea oricărui cântăreț. Singurul câștig al acestor treceri de la o voce la alta este că știu anumite piese, roluri, dar ca dezvoltare nu este absolut nici un câștig, din contră.
Există, mai mult decât altele, un rol cu care te identifici până acum?
Mă identific cu rolurile unde sunt nobil, mă simt bine în rolul Contelui Almaviva din Bărbierul din Sevilla, în rolul Ducelui de Mantova din Rigoletto, Arturo din I Puritani, Contele Alberto din L’occasione fa il ladro, deci rolurile unde atitudinea primează.
Cât de mult contează publicul prezent în sală într-o seară sau alta? Reușește publicul prezent să influențeze în vreun fel modul de interpretare al artistului pe scenă?
Publicul este un element cheie în dezvoltarea noastră ca artiști. Fără oameni în sală, care trăiesc cu tine, respiră cu tine, suferă, se bucură, noi nu avem nici un rost pe scenă. Tocmai ce am avut parte de așa ceva în perioada de pandemie, am fost pe scenă și cântam camerelor care transmiteau publicului de acasă ceea ce se întâmpla în sala de concerte. Mai rău decât în acele momente, vă spun sincer, nu m-am simțit niciodată în sala de spectacol. Avem nevoie de public ca de aer, chiar dacă emoțiile sunt mai mari. Prin ei, prin spectatori, creștem.
Cum a fost lucrul cu Andrei Șerban? Ce înseamnă pentru tine rolul pe care-l interpretezi în Văduva veselă 2016 și Văduva veselă 2.0?
Experiența mea din 2016 a fost una deosebit de importantă pentru mine, pentru că a fi pe scenă alături de un regizor de nivelul Maestrului Andrei Șerban, un nume și un om extraordinar, m-a făcut să văd cu alți ochi arta spectacolului de operă și operetă.
El fiind foarte pretențios din toate punctele de vedere, ne făcea să ne depășim limitele personale în fiecare zi.
Atunci, lucrând două luni aproape pe personaj, mă simțeam tot mai încrezător, mai prezent, mai actual decât eram până atunci.
Faptul că am fost rechemat pentru același rol nu îmi dă decât o mai mare încredere că sunt potrivit pentru acest personaj, un personaj cu foarte multe stări și situații care, fără ochiul cunoscător al lui Andrei Șerban, ar fi poate mult mai șters.
Ai emoții când interpretezi un rol? Dacă da, cum le gestionezi?
Cred că cu toții avem emoții când încercăm să fim un alt om decât cel care suntem cu adevărat. Chiar dacă suntem a zecea sau a sută oară pe scenă tot ne cuprind emoțiile. Pe scenă trebuie să se vadă cea mai bună versiune a ta în personajul pe care îl interpretezi. Suntem oameni, avem emoții, vrem emoții, căutăm emoții, prin ele ne descoperim, ele ne fac vii.
Cine este Ștefan von Korch
Pe scenele din România tenorul Ştefan von Korch are în palmares roluri în opere și operete precum Falstaff, Bărbierul din Sevilla, Elixirul drgostei Rigoletto, Văduva veselă, Văduva veselă 2.0 , I Puritani.
Reușește să treacă cu versatilitate de la universul plin de dramatism al operei şi operetei la abordarea solistică a unor lucrări vocal simfonice celebre, printre care se numără: Carmina Burana de Carl Orff, Requiem-ul de Mozart, Mesa din Gloria de Pucinni, Stabat Mater de Rossini sau Oratoriul de Crăciun de Bach.
Activitatea îi este completată și de apariţii pe scene internaţionale printre care se numără: Opera Kaiserslautern Germania, Teatro Verdi Padua Italia, Sala de concerte a Academiei de Muzica Zurich, Teatrul Național Bratislava şi Metropolitan Concert Hall Tokyo.
Lucrarea vocal simfonică preferată: Mesa di Gloria de Gioacchino Rossini. „Este muzica în care Geniul Operei se transpune în muzica vocal simfonică, pasajele de tenor sunt mai dificile decât ceea ce au scris majoritatea compozitorilor, emană bucurie și transcendenţă.”
Rolul de operă favorit: Arturo Talbot din I Puritani, de Bellini.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
