STENOGRAME. Cum încercau să intervină doi liberali cu influență pe lângă ministrul Drulă ca să le țină oamenii în funcții: ”Domnule ministru, fac ce vrei tu!”

Data:

spot_img

Senatorul PNL George Stângă și președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, au fost înregistrați de procurorii DNA chiar în biroul ministrului transporturilor în timp ce îi cereau lui Cătălin Drulă, să îi păstreze în funcție pe șefii Asociației Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare și Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați, după cum rezultă din propunerea de arestare preventivă transmisă de procurorii DNA Tribunalului Constanța, consultată de G4Media.ro

Procurorii arată în propunerea de arestare că intervenția celor doi liberali ar fi avut loc la rugămintea liderului PNL Constanța, Bogdan Huțucă, dar și pentru ca senatorul Stângă să demonstreze că are influență politică și pentru ca să câștige astfel conducerea PNL Galați, potrivit susținerilor lui Stângă și Iulian Dumitrescu.

  • Senatorul Stângă: ”Aș vrea să te rog frumos să îmi prelungești mandatele celor doi directori…, sunt luna asta amândouă și la AFDJ și la APDM și principalul lucru, ți-o spun din tot sufletul, pentru mine este raționamentul politic, că eu am alegeri interne în partid și nu mi-ar conveni să…, adică nu zic că aș pierde alegerile la Galați, dar nici un aș avea o situație foarte confortabilă dacă mi-aș pierde oamenii de acolo.
  • Câteva zile mai târziu senatorul Stângă revine insistent:
  • Stângă George-Cătălin: Domnule ministru, fac ce vrei tu! Ajută-mă cu ăsta 4 luni. Ține-mi-i patru luni și după aia îți promit că nu mai vin pe la tine pentru ei. Faci tu ce consideri.
    Drulă Cătălin: Te referi la APDM și la AFDJ?
    Stângă George-Cătălin: Da.
    Drulă Cătălin: Păi…., ți-am spus că soluția pentru mine este să le prelungesc mandatele, da nu e patru luni, este două luni prelungirea…

Administratorul uneia dintre firmele de apartament care intermediau tranzacțiile cu nave îi spune unui fost general SIE că întâmpină probleme la Drulă și că ”este o problemă cu acest om care e un câine” și pentru care trebuie ”găsită o soluție”: ”(…) dar este totuși o problemă cu acest om, care nu pot să spun că-i om, e un câine, acest Drulă, și trebuie să găsim o soluție pentru el”.

Citește articolul integral în G4Media

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Ședință pentru alegerea viceprimarului transformată în ședință PSD | Gazeta de Stâlpeni

Ședința Consiliului Local din Stâlpeni dedicată alegerii viceprimarului s-a...

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde în lumea asta, te voi găsi” | Aktual24

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde...