Știm, am putea, dar NU vrem. Guvernul României luptă doar pe hârtie cu traficanții de femei și de copii

România a rămas în ultimii ani o sursă principală în traficul european de femei și de copii pentru exploatare sexuală și muncă forțată, această formă modernă de sclavie aducând miliarde în buzunarele traficanților, conform rapoartelor internaționale.

Dacă ar exista voință politică la Palatul Victoria, fenomenul ar putea fi stopat într-o perioadă relativ scurtă, dar se pare că partidele mari nu au niciun interes, a explicat Silvia Tăbușcă, președintele ECLER, într-o discuție cu PRESShub.

Pe plan internațional, după ce s-a aflat timp de 3 ani pe lista de monitorizare Tier 2 în SUA, România era anul trecut pe punctul să fie retrogradată în grupa țărilor cu care Statele Unite își suspendă cooperarea, inclusiv militară, dar a scăpat la limită, în contextul războiului din Ucraina.

Prin urmare, este de înțeles de ce continuarea luptei pentru combaterea traficului de persoane şi a corupţiei a fost unul dintre imboldurile principale transmise de SUA prin intermediul noului ambasador în România chiar la prima întrevedere cu premierul Ciucă.

Pe plan european, zilele trecute, României i s-a cerut, pentru a doua oară, să implementeze o directivă privind exploatarea minorilor, obligatorie din 2013. Și? Și NIMIC.  

Considerată un paradis al traficanților de persoane, România NU VREA să facă mai nimic. Adică, face, dar pe hârtie și de ochii lumii, după cum reiese dintr-o scrisoare deschisă adresată recent de mai multe ONG-uri premierului Nicolae Ciucă.

Pentru traficanți, incoerența legislativă, inconsecvența decizională, complicitățile (dovedite sau nedovedite) la nivel local sau chiar central, și mai ales lipsa de voință politică a celor care conduc Ministerul de Interne reprezintă mană cerească. Nu e de mirare că frații Tate și-au consolidat imperiul pe plaiurile noastre mioritice.

Iar ei nu sunt o excepție. Un mic exemplu: peste 250.000 de euro au câștigat membrii clanurilor Ştoacă și Macula din exploatarea unor femei, printre care și două minore, trimise să se prostitueze prin Europa și prin hoteluri din București.

Câștigurile zilnice erau între 200 şi 1.000 de euro de la fiecare fată. Interlopul Sile Broscoi a fost reținut de DIICOT, iar la audieri a ajuns şi Florin Salam, relata zilele trecute presa centrală.

În același timp, aflăm cu stupoare că peste 13.000 de minori români sunt promovați ca „exporteri” pe Internet, dimensiune a fenomenului care nu se mai regăsește decât în țările în care prostituția e legalizată.

Iar autoritățile noastre nu mișcă un deget. Și nici nu există suficiente „degete”.

Serviciul de combatere a Traficului de Persoane are doar 7 posturi de procurori ocupate. Avem județe mari, cu peste 500.000 de locuitori, în care activitatea de combatere a traficului de persoane este realizată cu … doar 2 polițiști.

Iar din totalul de 205 polițiști la DCCO, două treimi ocupă… posturi administrative, se mai arată în scrisoarea citată, postată pe site-ul Centrului European pentru Educație și Cercetare Juridică (ECLER).

„Unii sunt chiar portari. Mi se pare complet inadmisibil ca o persoană cu o asemenea pregătire să facă activități administrative, când ar putea să facă o muncă pentru care are specializarea necesară – investigațiile sau cercetările în materie de criminalitate organizată”, spune Silvia Tăbușcă, președintele ECLER, într-un interviu acordat pentru PRESShub, în care atrage atenția asupra faptului că ordonanța de urgență prin care Poliția Judiciară ar fi fost transferată la DIICOT nu este pusă în aplicare de 6 ani, deși a trecut prin toate procedurile legislative și „vizează siguranța statului și siguranța cetățenilor săi”, nefiind nevoie decât de semnătura ministrului de Interne.

Principalele idei exprimate de președintele ECLER, Silvia Tăbușcă, însoțite de declarațiile complete în format audio:

„Nu m-aș fi putut gândi la așa ceva” – cazuri șocante

Din punct de vedere al numărului de victime, cazul Țăndărei a fost pentru mine unul dintre cazurile cele mai ample.

120 de persoane au fost arestate în Marea Britanie și 42 de persoane care activau în Spania și Portugalia, comițând acte de tâlharie și furturi. Din păcate, în România niciun membru al acestei rețele nu a fost condamnat.

Pentru mine a fost șocant acest caz prin amploarea lui, existând persoane exploatate peste tot în Europa, dar și prin faptul că această rețea, în România, pare să fi beneficiat cumva de o protecție în plan național, atâta timp cât, deși au existat foarte multe probe împotriva membrilor aceste rețele de criminalitate organizată, ele nu au fost suficiente pentru condamnarea lor.

Un alt caz, care este oarecum unic în experiența mea profesională în domeniu, în plan global, este cazul în care o anumită entitate pretinde că este parte a sistemului de agenții ONU pentru a activa într-o zonă de conflict.

Niciodată până acum nu am aflat și nici nu m-aș fi putut gândi că o entitate ar putea să se erijeze într-un organism ONU.

Sigla acestui ONG era foarte apropiată, ca format, de siglele organizațiilor din sistemul ONU. S-au legitimat cu documente care păreau a fi pașapoarte diplomatice și cumva au intrat în zona gri de legalitate/nelegalitate, solicitând preluarea unor copii refugiați din România și relocarea lor în alte state.

Ceea ce am reușit să facem cu sprijinul autorităților din România a fost să blocăm la acel moment preluarea copiilor de către această organizație.

Apoi, pentru că vorbim despre zona de conflict, zona de frontieră și contextul Schengen al României, pentru mine a fost surprinzător să constat că din Maramureș, într-o perioadă foarte scurtă (mai puțin de un an și jumătate), au reușit să fie relocați în Austria un număr foarte mare de migranți din Africa și Asia.

Autoritățile austriece vorbesc de un număr de 36.000 de migranți către Austria.

Acești migranți nu erau observați de către niciuna dintre autoritățile locale. De aici erau transportați rutier prin Ungaria către Austria. Se menționează că se creaseră culoare prin care acești migranți erau transferați către Spațiul Schengen (Imagini AICI).

Ceea ce a fost surprinzător pentru mine nu este doar numărul foarte mare de migranți care au reușit să treacă prin România către Spațiul Schengen într-o perioadă extrem de mică, dar mai ales faptul că rețeaua era coordonată de o persoană foarte tânără.

Românul care coordona această rețea avea doar 28 de ani . Pe numele său fuseseră emiseră mandate europene de arestare din partea mai multor țări.

A fost localizat în final în zona Clujului și arestat.

Este, totuși, un fenomen foarte complex și foarte greu de implementat de o persoană care este atât de tânără. Dacă persoane la vârsta de 28 de ani reușesc în România să coordoneze rețele transnaționale de o astfel de amploare, cred că România are probleme foarte mari în prevenirea efectivă a fenomenului criminalității organizate.

Salvarea noastră a fost conflictul dintre Rusia și Ucraina

În general, persoanele care sunt aflate în trafic sunt într-o situație de sclavie, indiferent că noi o percepem sau nu. De cele mai multe ori acele persoane sunt într-o situație de control total și de dependență totală (emoțională) față de traficant. Situația lor este foarte similară cu situația sclavilor.

În acest context, SUA au elaborat proiecte de lege foarte ample, prin care creează obligații pentru cetățenii SUA dar și pentru autoritățile americane, de prevenire și combatere a acestui fenomen global la nivel global.

Legea respectivă prevede și o componentă de monitorizare a statelor partenere. Statele care nu reușesc sau nu doresc să combată fenomenul traficului de persoane sunt considerate a nu fi state cu care SUA ar trebui să coopereze.

Situația României a fost oarecum ingrată. România a fost pe lista de monitorizare timp de 3 ani la rând. Legea SUA prevede că se poate sta pe această listă timp de 2 ani. În mod excepțional, președintele SUA poate să permită ca acel stat să rămână al treilea an pe lista de monitorizare și să nu fie decăzut în grupul de state care sunt în Zona 3 (Tier3), cu care SUA nu ar trebui să coopereze.

România a obținut acest al treilea an, dar legislația spune că al patrulea an nu se mai poate obține.

Pentru România ar fi fost extrem de problematic să ajungă în acest grup 3, probabil că de aceea autoritățile din România, din perspectiva mea, nici nu au făcut prea multe lucruri, pentru că știau că parteneriatul cu SUA oricum va trebui să fie dus mai departe și că, probabil, România nu va ajunge în grupul de state 3, deși într-o situație similară a fost Israelul, care chiar a ajuns în grupul de state 3. Israelul, care este un prieten al Americii.

Acest aspect a determinat autoritățile din Israel să facă reforme considerabile în acest domeniu, al prevenirii și combaterii traficului de persoane. Iar Israelul nu mai are problemele pe care le avea înainte. De exemplu, pe dispariții de copii și trafic de copii Israelul are politici foarte bune.

Ceea ce noi am considerat, și am publicat în scrisoare, a fost faptul că în contextul actual de securitate ar fi fost foarte greu ca România să nu poată coopera cu SUA. Și eu cred că aceasta a fost salvarea noastră de a nu ajunge în grupul de state 3 – conflictul dintre Rusia și Ucraina – altfel, probabil că România ar fi fost acolo.

Este evident că România nu a făcut progrese, că avem progrese doar pe hârtie. Practic, România a raportat 9 centre regionale de asistență și protecție a victimelor traficului de persoane, dar aceste 9 centre sunt numai pe hârtie.

De asemenea, România a raportat politici/modificări de legislație, dar toate măsurile pe care eu le-am văzut în ultimii ani sunt ineficiente, ele nu au aplicabilitate imediată, marea majoritate dintre ele rămân niște măsuri care sunt menționate pe hârtie.

Spre exemplu, apreciez că, în sfârșit, a intrat în vigoare un Mecanism național de identificare și referire a victimelor traficului de persoane. Este clar că acest document reprezintă mai mult decât ce aveam înainte, sunt proceduri mai clare și ceva mai eficiente.

Însă, dacă vorbim de traficul de minori, care reprezintă mai bine de jumătate din traficul de persoane în România, constatăm că acest mecanism este extrem de deficitar.

Societatea civilă a solicitat guvernului României să aibă un mecanism separat sau unul foarte clar pentru referirea și identificarea minorilor, însă acest lucru nu s-a dorit.

SUA, în baza legii americane, monitorizează acest domeniu în România și ne bucurăm foarte tare că doamna ambasador a pus pe agenda domniei sale în raport cu autoritățile din România, la cel mai înalt nivel, pe lângă cooperarea în materie de securitate și cooperarea în materie de prevenire și combatere a traficului de persoane.

O urgență lăsată 6 ani în așteptare

Din păcate, nu a existat niciun fel de feedback din partea autorităților române cu privire la scrisoarea noastră. Nu am cunoștință ca MAI să se fi mobilizat în sensul acesta sau să fi făcut demersuri pentru implementarea acelei OUG.

Ce este dezamăgitor pentru mine este faptul că în 2016 consideram că transferul Poliției Judiciare la DIICOT este o urgență, a existat o OUG care fusese acceptată și care a trecut prin toate procedurile legislative (inclusiv aprobată de Parlamentul României!) ca fiind o urgență, și cu toate acestea ea nu a fost implementată nici până astăzi.

Este inadmisibil ca într-un stat de drept responsabil o astfel de OUG, care vizează siguranța statului și siguranța cetățenilor săi, să fie lăsată în așteptare atât de mulți ani.

Așa cum menționam în scrisoare, măsurile sunt numai măsuri politice. Nu e nevoie de nicio măsură legislativă complexă sau de pași complecși, ci ține doar de decizia politică a ministrului de Interne de a transfera acești polițiști către DIICOT.

Prostituție „legalizată” sub alte forme

Legislația în România este extrem de deficitară. În momentul de față sunt minori care sunt promovați ca „exporteri” pe pagini web din România și nu se iau măsuri pentru a se vedea dacă minorii respectivi sunt traficați.

Există o platformă cu peste 13.000 de anunțuri de „export”, ceea ce este inadmisibil. Atât de multe conturi nu mai găsim decât în țările în care prostituția e legalizată. La noi prostituția e „egalizată” însă sub diverse alte forme, din cauză că legislația e deficitară.

Am văzut și raportul CSM, al secției judiciare. România are foarte multe probleme din punct de vedere al prevenirii fenomenului privind exploatarea copilului.

Ceea ce vedem noi în acest moment este o creștere considerabilă a materialelor legate de abuz și exploatare sexuală care sunt distribuite în medii online sau care sunt făcute prin intermediul platformelor online.

Vedem tot mai mulți copii care apar în posturi extrem de indecente sau care sunt abuzați, exploatați sexual, pe tot felul de platforme sociale și, practic, România nu are capacitatea de a controla un fenomen care a explodat și, din punctul meu de vedere este în continuă creștere, nu doar în plan național, ci și internațional. Doar că celelalte țări sunt pregătite să combată acest fenomen, în schimb România se pare că nu este. Și nici nu pare să dorească a face pași în direcția respectivă.

Vedem o preocupare la nivelul Parchetului General, unde s-au făcut pași semnificativi în domeniul acesta, al audierii minorilor și al investigațiilor legate de abuzul sexual și exploatarea sexuală a minorilor. Dar în ceea ce vizează monitorizarea fenomenului, cred că România are o problemă serioasă.

Când traficanții sunt mână în mână cu politicienii

Pentru mine a fost clar încă din momentul în care am început să mă uit la acest fenomen că nu există voință politică.

Practic DIICOT lucrează în continuare cu Poliția Judiciară, care este la Ministerul de Interne și este foarte greu să acționeze în mod eficient, pentru că în materie de combatere a criminalității organizate (în special pe trafic de droguri și uneori trafic de migranți sau de persoane) acțiunea trebuie să fie realizată imediat. Prin urmare, trebuie să existe o echipă disponibilă la nivelul DIICOT pentru această intervenție.

De asemenea, este important ca polițistul/polițiștii care lucrează pe un caz de criminalitate organizată să fie în subordinea procurorului în permanență, astfel încât procurorul să îi poată cere polițistului în orice moment să acționeze.

Vedem că deși avem un număr de polițiști alocați activității DIICOT, din analiza fișei postului s-a constatat că doar 27% (practic un sfert) dintre acești polițiști lucrează pe cazurile DIICOT, 74% lucrând pe alte activități, administrative.

Unii sunt chiar portari. Mi se pare complet inadmisibil ca o persoană cu o asemenea pregătire să facă activități administrative, când ar putea să facă o muncă pentru care are specializarea necesară – investigațiile sau cercetările în materie de criminalitate organizată.

De aceea noi am cerut foarte mult ca modelul de la DNA să fie transpus la DIICOT. Acest lucru a fost înțeles de guvernul tehnocrat, a fost un moment excepțional pentru reforma DIICOT. Ceea ce nu s-a putut face în 2006-2007 (la momentul preaderării la UE, n.red.) s-a făcut la nivel legislativ în 2016, în mandatul tehnocraților, unde am văzut voință politică pentru a implementa măsuri mai eficiente de prevenire și combatere a traficului de persoane.

Însă, așa cum am menționat în scrisoarea noastră publică, această OUG nu a fost implementată nici până astăzi.

Dacă ne uităm și peste incoerențele legislative, și peste prioritățile guvernului, constatăm că, de fapt, nu există voință politică pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen, pentru că dacă ar exista, eu cred că într-un an de zile am putea lua măsuri extrem de eficiente, care ar putea duce la stoparea acestui fenomen într-o perioadă relativ scurtă.

Însă eu nu văd această voință politică. Și mi se pare că partidele politice mari nu au niciun interes în acest domeniu.

Ai intrebat de ce.

Pentru România nu avem date și nu știm exact că se întâmplă asta, însă, în general, rețelele de criminalitate organizată care beneficiază de intimitate în plan național sau în plan local, care sunt protejate în plan local, cel mai adesea sunt conectate la politicienii din plan local.

Și știm din investigații din alte țări că anumite sume de bani care provin din criminalitate organizată finanțează campanii locale, campaniile electorale ale anumitor politicieni sau anumitor partide în schimbul acestor protecții locale.

Cel mai cunoscut stat în care astfel de lucruri se întâmplă este Mexic. Dar se întâmplă și în alte state dezvoltate.

Nu m-ar mira ca acest lucru să se întâmple și în România.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Articol publicat în Campania Națională de Conștientizare în privința Traficului de Persoane, derulată de Freedom House România în cadrul proiectului Stop-AT.