Tag: afganistan

Joe Biden: Nu este inevitabil ca Afganistanul să cadă în mâinile talibanilor

Președintele SUA, Joe Biden, a declarat joi că "nu este inevitabil" că Afganistanul să cadă în mâinile talibanilor, într-un discurs dedicat retragerii finale a trupelor americane.

Soldații americani și cei ai NATO au părăsit baza aeriană Bagram din Afganistan

Nu a fost comunicată nici data la care această facilitate va fi oficial restituită armatei afgane. În schimb, Reuters menţionează că Bagram, una dintre cele mai mari baze militare din Afganistan, a fost evacuată vineri.

Răniți în Afganistan, umiliți: Mi-au dat funcția de ospătar, dar cu handicap la picioare cum să fac?

Doi militari răniți în Afganistan, Eugen Valentin Pătru și Marian Nicula, se luptă de ani să își obțină drepturile prevăzute de Ordonanța 82/2006.

Popular