Şeful Biroului Vamal de Frontieră rămâne consemnat la domiciliu. Magistraţii Curţii de Apel au întors soluţia dată luni de colegii lor din cadrul Tribunalului...
Lucrările la drumul Iaşi – Suceava sunt în grafic, iar deficienţele constatate în teren vor fi remediate. Cel puţin aşa susţine Consiliul Judeţean (CJ),...
În timpul desfășurării unei activități de patrulare, pe raza Secției de Poliție Rurală Bascov, un agent de poliție, care acționa împreună cu un jandarm,...
Un medic din Gorj acuzat că a falsificat mai multe certificate de vaccinare a fost plasat în arest la domiciliu după ce, inițial, fusese trimis în arest preventiv, potrivit ziarului Pandurul.
Premierul Florin Cîțu a recunoscut, miercuri, că a condus băut în SUA, precizând că a fost o greșeală acum 20 de ani, a plătit o amendă foarte mare, dar că e interesant că apare informația acum.