Tag: bani europeni

Predarea amplasamentului pentru un drum care, deși a obținut finanțare europeană din 2019, n-a văzut nicio modernizare e prezentată de CJ Argeș ca un...

La doar o zi după publicarea de către PRESSHUB a articolului în care atrăgea atenția că lucrările de modernizare a drumului județean 503 din Argeș, pentru care s-a semnat încă din 2019 un contract de finanțare de aproape 100 milioane de lei, din bani europeni, nu au început nici până astăzi, CJ Argeș a anunțat că luni (27 sept) a avut - în sfârșit - procedura de predare a amplasamentului către constructor.

Ciuguleală liberală: cum «ciupeşte» directorul Şcolii Populare de Arte bani de la comunele din judeţ?

Modernizarea şi dotarea grădiniţei cu program normal din localitatea reşedinţă, un proiect în valoare de 2,4 milioane de lei derulat prin Programul Operaţional Regional, se află în faza desemnării câştigătorului licitaţiei. Trei oferte au fost depuse, iar administraţia locală trebuie să o aleagă pe cea mai bună până cel mai târziu în noiembrie. Durata contractului va fi de un an.

Proiectul drumului Iaşi-Vaslui, făcut la jumătate faţă de realitatea din teren. S-au cheltuit 70 de milioane

La "aniversarea" a zece ani de când a fost modernizat pe bani europeni, Drumul Judeţean 248 Iaşi-Vaslui arată azi de parcă ar fi făcut războiul.

Ultimii la bani europeni în spitale

Cele mai recente statistici de la nivel naţional, valabile până în primăvara acestui an, au aşezat Botoşaniul la coada clasamentului naţional în ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene pentru sistemul sanitar.

Primar din Vaslui, obligat să presteze „muncă în folosul comunității” pentru că a obținut ilegal fonduri de la APIA pentru mama sa

Decizia instanţei nu este definitivă.Coatu a fost condamnat de Tribunalul Vaslui la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, acesta urmând să rămâne sub supraveghere.

Jaf pe bani europeni, la Godeni: 2,5 milioane de euro pentru o canalizare care trebuia să fie gata în 2013, dar nu e nici...

La Godeni, în anul 2018, spre exemplu, Primăria a avut venituri la buget de puţin peste 1,92 milioane de lei, însă grosul banilor se duce pe cheltuielile cu salariile aparatului propriu: 1,75 milioane de lei.

Abuz de forţă al Fiscului. Cum a fost îngropată o firmă care a obţinut bani europeni

O firmă de construcţii a fost aproape falimentată de Fisc, când abia ce obţinuse o finanţare europeană nerambursabilă pentru dezvoltare. După ani de zile, societatea a reuşit să demonstreze în instanţă că datoriile ce îi fuseseră puse în sarcină nu existau decât în mintea inspectorilor fiscali.

Alegeri cu fițuica

Dacă Orban își inchipuie că partidul suferă fiindcă este el azvârlit din tren se înșeală amarnic. Partidele se duc și ele ca muștele la miere, la cel care are banii și comandă lăutarii. Alt exemplu tematic s-a petrecut la alegerile PNL București unde primarul sectorului 6 Ciprian Ciucu era “în echipa Orban cu protocol semnat”, dar după o zi Ciucurel “s-a uitat în oglindă” și s-a Cîțâit urgent câștigând astfel președinția PNL pe capitală.

Cîțu:Ținta mea este să avem PNRR aprobat pe 15 septembrie

O primă tranşă de bani ar urma să vină în luna noiembrie, dar unele proiecte cuprinse în PNRR ar putea să primească iniţial finanţare de la bugetul de stat, pentru a putea fi demarate.

Proiectele POR au furnizat 140 milioane de euro municipalităţii ieșene. Unde au ajuns în final banii?

În cazul POR 2014 – 2020, proiectele derulate de Primărie au vizat îmbunătăţirea mobilităţii urbane, refacerea unor zone degradate şi transformarea acestora în spaţii verzi, restaurarea unor obiective de patrimoniu cultural, eficienţă energetică, infrastructura socială şi sistemul de educaţie.

Popular