De la începutul acestui an și până în prezent, polițiștii brăileni au testat, cu cele două aparate DrugTest din dotare, nu mai puțin de 563 de conducători auto. Doar 99 de teste au avut rezultate pozitive, care au indicat consumul de substanțe interzise, însă 53 dintre acestea au fost infirmate de analizele toxicologice.
O ordonanță de guvern a remediat o problemă care apărea în situațiile rezultatelor DrugTest pozitive infirmate de IML, respectiv faptul că șoferul rămânea fără permis până în momentul în care dosarul penal era închis oficial prin clasare.
Un grav accident rutier s-a produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, imediat după miezul nopții, pe drumul european 584, la intrare în comuna Bărăganul, dinspre Însurăței.
La Brăila ar urma să fie produse transportoare amfibii blindate (TAB-uri) pentru Armata României. Anunțul a fost făcut de Costică Mustață, managing director al grupului din industria grea Uzinsider, care deține Promex – compania brăileană arhicunoscută pentru construcţia de utilaje.
După aproape o lună și trei săptămâni de la momentul în care o adolescentă a sesizat Poliția cu privire la faptul că ar fi fost agresată sexual de un asistent medical de la Spitalul 3, individul a ajuns în spatele gratiilor.
O copilă de doar 13 ani din localitatea brăileană Pitulați, comuna Scorțaru-Nou, a fost răpită și violată. Principalul suspect este un tânăr din Vaslui.
Caz incredibil la Brăila, unde un șofer de autobuz a picat DrugTest-ul. Potrivit unor surse judiciare, testul a ieșit pozitiv în cazul a trei substanțe psihoactive