Cadrele militare din SIE pot fi audiate, percheziționate, reținute sau arestate preventiv numai de procurori militari anume desemnați, iar perchezițiile în sediile SIE pot fi realizate cu mandate date de judecători anume desemnați și cu aprobarea președintelui României, potrivit unui proiect de lege pentru funcționarea Serviciului de Informații Externe (SIE) aflat în dezbaterea coaliției.