Peste o sută de studenți au participat în trei serii la Școala de vară organizată de Freedom House, Fundația Academia civică, IICCMER, Geeks for Democracy, iTeach.ro și susținut de Europa Liberă și PressHub. Totul s-a desfășurat la Sighet, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. Dincolo de prelegerile și discuțiile cu profesorii și personalitățile invitate, laitmotivul întâlnirilor a fost libertatea, în definirile ei actuale.
O lume în care noi suntem integrați și care se schimbă de la o zi la alta, cu o viteză uluitoare, și nu totdeauna în bine. O lume pe care trebuie să o înțelegem, trebuie să înțelegem inclusiv în ce măsură postcomunismul se va termina vreodată, în situația în care, iată, asistăm la faptul că China tinde să devină prima putere economică mondială.
E clar că propaganda era importantă pentru partidul comunist român, pentru că partidul avea un proiect de construcție al identității naționale, care presupunea un anumit tip de reflectare a relațiilor dintre indivizi, a relațiilor dintre cetățeni și partid, a felului în care partidul dorește ca acest tip de relații să se construiască, a fost foarte importantă propaganda pentru partidul comunist român în tot acest proces și de construcție a identității naționale și de legitimare a partidului, lucru care se întâmplă în 1968 și pe care am încercat s-o imprim în film pe cât de mult posibil.