În octombrie 2018, magistraţii orădeni au emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoare pe numele fostului politician Gianpaolo Bellavita. Autorităţile din Oradea l-au condamnat pe italian după ce în anul 2017 a prezentat documente false la un punct de trecere a frontierei.
Cei care ne conduc par să aibă liniștea că niciodată nu vom putea schimba nimic pentru că au creat cadrul legal ca monopolul de putere să fie păstrat în familie. Supușii se pot informa de la televiziuni ghiocel și de pe rețele de socializare care ne manipulează cu poveștile triste, dar frumoase de viață ale elitelor noastre politice.
Constantin Florin Timu este acuzat de luare de mită, divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fals în declaraţii.
În mod nepermis, Consiliul Superior al Magistraturii a deformat aspecte reținute într-un aviz anterior al Comisiei de la Veneția, cărora le-a conferit o interpretare eronată, justificând astfel susținerea unor intervenții legislative asupra cărora organismul european își prezintă îngrijorarea severă, arătând, nici mai mult nici mai puțin, că sunt contrare Constituției României și statului de drept.
Procurorii în general, şi procurorii anticorupţie în mod special, reprezintă o categorie care are în atribuţii apărarea intereselor generale ale societăţii şi descoperirea şi sancţionarea comportamentelor frauduloase care deturnează banii publici, frânează dezvoltarea firească a societăţii şi sufocă meritocraţia.
Marea Neagră era, la un moment dat, comparată chiar cu Marea Nordului. Problema este că nimeni nu extrage gaze din aceste zăcăminte și nici măcar perspectiva nu pare prea apropiată.
O altă afacere pe pierdere este cea a Mihaelei Lungu, din Tulcea. Ea a primit finanțare pentru a-și face propria firmă de lucrări de instalații sanitare, motiv pentru care a înființat firma Power Consulting Solution.
Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor solicită parlamentarilor să nu voteze proiectul de lege 108/2021 în forma în care acesta a ieșit din ședința...