Tag: Covid-19

Amplă anchetă la Iaşi: 50 de acte medicale Covid-19 false. Filiera folosită de cei ce se întorc în ţară

“În urma unor informaţii obţinute cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi folosit documente care să ateste vaccinarea împotriva COVID19 sau trecerea prin boală, susceptibile a fi false, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi s-au sesizat din oficiu, în cauză fiind întocmit dosar penal în care se continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Vaccinarea este obligatorie pentru angajaţii Google şi Facebook care lucrează de la birou

Facebook şi Google au anunţat că toţii angajaţii care vor lucra din birourile celor două companii vor trebui, în mod obligatoriu, să se vaccineze,...

Primele detalii despre obținerea certificatului digital Covid pentru călătoriile în UE: ce acte sunt necesare și cât e valabil certificatul pentru persoanele vaccinate, cele...

Certificatul va putea fi obținut de pe site-ul certificat-covid.gov.ro (deocamdată nefuncțional), singurul site oficial în acest sens.

Primul român ucis de tulpina indiană a Covid-19, o bătrânică internată la Spitalul Judeţean din Piteşti

Din câte am aflat, femeia respectivă nu a călătorit în străinătate, de unde se presupune că ar fi putut contacta această variantă de Covid, răspândită în special în Marea Britanie, ţară în care trăiesc mulţi indieni.

OPINII. Tia Șerbănescu: Transparență și opacitate

Suntem în martie, tulpinile de COVID se înmulțesc iar vaccinarea a produs reacții adverse și în coaliție unde relațiile dintre USR și PNL (bazate...

Organizațiile secrete și Covid 19

Și dacă uriașa manipulare planetară asupra covidului și apoi a vaccinului are în spate nu pe Bill Gates, ci organizațiile secrete cu mult mai...

Un an de pandemie. Cum s-a dus lupta pentru supraviețuire într-un cămin cu 110 bolnavi

Februarie 2021, duminică dimineața. Sun și mi se deschide poarta unui loc în care de un an de zile n-a intrat nimeni. Nimeni în...

Rotarieni anti-COVID 19

Din dorinţa de a fi mereu implicaţi în rezolvarea problemelor colectivităţii, Rotary Club Craiova a realizat o serie de proiecte, grupate generic sub denumirea...

Restricţiile de călătorie impuse au decimat sectorul turismului

Turismul se numără printre sectoarele cele mai afectate de pandemia de COVID-19. Sezonul turistic 2020 a fost cel mai atipic din ultimii ani. Toate...

Cum s-a adaptat cultura la trecerea prin tunelul pandemiei. Arta de a înțelege virusul

Mai rapid, mai ieftin, mai accesibil, mai expus și mai creativ. Cam așa pare să fi fost perceput actul cultural-artistic în perioada pandemiei. Artiști...

Popular