"Orice interpretare cum că ar fi o moţiune comună a USR PLUS şi AUR este răuvoitoare şi nu ne intimidează. E doar retorică pentru a ne face să cedăm şi nu o vom face”.
Vicepremierul a susţinut însă că nu a negociat nimic cu AUR, adăugând că atunci când e vorba de o moţiune de cenzură în care un Guvern nu mai are sprijin este „un vot de conjunctură pe un subiect important”.
O nouă generație de afgani, născută în anul 2001, este îngrijorată de faptul că progresele înregistrate în domenii precum drepturile femeilor și libertatea mass-media vor fi pierdute. Organizația Națiunilor Unite a declarat că peste 1.000 de civili au fost uciși în ultima lună, iar Comitetul Internațional al Crucii Roșii a spus că, de la 1 august, aproximativ 4.042 de răniți au fost tratați în 15 unități de sănătate. Talibanii au negat vizarea sau uciderea civililor și au cerut o anchetă independentă.
Dacă un premier care candidează la funcţia de preşedinte al PNL, ce autoritate şi ce legitimitate mai are să exercite funcţia respectivă în condiţiile în care partidul nu-l mai sprijină?
Mai trist este că la mijloc nu e un derapaj pasager, ci chiar filosofia de viață a lui Eduard Novak. Necunoscut publicului până la numirea în Guvern și prezentat ca "secuiul de fier", omul care și-a depășit condiția și a ajuns campion paralimpic, Novak s-a dovedit un personaj cu caracter infam, preocupat exclusiv de auto-promovare, cinic și mincinos.
24 de organizaţii din România şi străinătate se alătură demersului asociaţiei Iniţiativa pentru o Cultură Democratică Europeană şi solicită demisia membrilor CCR care au adoptat decizia prin care interzic judecătorilor români să constate încălcarea dreptului european cu privire la Secţia specială de anchetat magistraţii.