Tag: DG Regio

Care este legătura dintre o fermă de bivoli, arhitectură futuristă și excursii virtuale? O cooperare România – Ungaria, pe un proiect finanțat de UE

Ferma de bivoli de la Pecica, în Lunca Mureșului, atrage în fiecare an mii de turiști din întreaga lume, după ce animalele au fost...

Kotys, zeița tracă a furtunii, dă numele celui mai puternic supercalculator din mediul universitar din țară, cumpărat de UBB Cluj cu bani europeni

Este cel mai mare calculator existent azi în mediul universitar din România. A fost cumpărat din fonduri europene, în baza unui program susținut de...

Cum a ajuns o fabrică din Craiova competitivă pe piața europeană, lucrând pentru peste 30 de coloși industriali ai lumii, cu fonduri UE

O altă poveste de succes cu #BaniEuropeni aparține Companiei Popeci Utilaj Greu, care a atras 7 milioane de euro, fonduri de coeziune. Cu acești...

Fondurile europene la firul ierbii: hibele din sistemul românesc și nevoile reale de finanțare

Care sunt mecanismele de atragere a fondurilor de coeziune „la firul ierbii”, care sunt piedicile și de ce există discrepanțe atât de mari între...

Reabilitarea a două clădiri emblematice pentru Focșani, în pericol. CJ Vrancea riscă să piardă banii europeni alocați proiectului

Reabilitarea fostului Tribunal Focșani și a Casei Tatovici, sediu al Muzeului de Științe Naturale din același oraș, riscă să nu se mai producă, în...

Drumul apei în Oltenia, „udat“ cu sute de milioane de euro din fonduri europene

Cea mai importantă sursă de apă pentru municipiul Craiova, aducțiunea de la Isvarna, de lângă Tismana, va fi securizată în beneficiul județelor Dolj și...

„Mintea” roboțelului Zora, care va sprijini bolnavii de Alzheimer și demență, proiectat de cercetători români la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

„Mintea” unui roboțel care va ajuta persoanele bolnave de Alzheimer și alte forme de demență să ducă o viață mai bună este proiectată în...

Marele proiect al managementului deșeurilor din Galați: Început în 2007, cu 53 de milioane de euro pierduți în 2014, resuscitat în 2018

Se vorbește de peste zece ani despre Sistemul de management integrat al deșeurilor, unul dintre cele mai mari proiecte cu finanțare europeană din județul...

Cutia neagră pentru mașini, realizată la Iași cu fonduri europene pentru cercetare

Activitatea de cercetare de la nivelul Iașului este impulsionată de oportunitatea accesării de fonduri europene. Un proiect aparte finanțat astfel este cutia neagră pentru...

3 milioane de euro, bani europeni, pierduți de CJ Vrancea pentru lucrările de amenajare a Crângului Petrești

Consiliul Județean Vrancea a pierdut aproape 3 milioane de euro, bani europeni, după ce a ratat termenul de finalizare a lucrărilor de amenajare a...

Popular

Categoriile de pensionari care riscă să piardă pensia dacă muncesc | Ziarul de Iași

Categoriile de pensionari care riscă să piardă pensia dacă...

Georgescu, „nu candidat, ci chemat” | Deutsche Welle

România este în șoc, observă presa de limbă germană...

Alegeri prezidențiale. Călin Georgescu și Elena Lasconi intră în turul II

Alegeri prezidențiale, turul I. Călin Georgescu și Elena Lasconi...

De ce a câștigat Georgescu? Război hibrid sau revoltă?

Călin Georgescu, un candidat naționalist, anti-european și pro-rus, ocupă...