Protestul din 10 august 2021 este organizat de 11 organizații și asociații: Corupția ucide, Declic, Aradul Civic, Geeks for Democracy, Rezistența Civică Galați, Voluntari în Europa, Ștafeta Steagului Uniunii Europene, Evoluție în Instituție, Inițiativa România, Insistăm, Rezistența.
Un „întreprinzător” din Piteşti, care deţine şi o casă la ţară, la Oarja, a fost prins de poliţiştii de la Crimă Organizată din Piteşti cu cultura de cannabis în ogradă. Mai precis, într-o seră amenajată în grădina casei de la ţară.
Acțiunea polițiștilor a început la orele amiezii, când anchetatorii știau că trebuie să ajungă la Iași un transport de heroină, adus de către cei doi frați Emacu.
Este momentul să consolidăm DNA și DIICOT, să întărim lupta anticorupție și împotriva criminalității organizate printr-o conducere cu autoritate și puteri depline. Îi îndemn pe toți procurorii care îndeplinesc cerințele să se înscrie la concurs. Este ocazia să se implice la nivel de funcție de decizie și să impună acele schimbări pe care le așteaptă procurorii pentru a lucra în anchete penale profesioniste, imparțiale și independente. Sunt funcții care pot da o direcție importantă în lupta anticorupție și împotriva criminalității
În majoritate, clienţii fetelor erau indieni sau pakistanezi. Au reuşit să fugă, refugiindu-se la un fost client pakistanez, care le-a găzduit o vreme, până au putut să se întoarcă în ţară. Celei de-a treia fete, G.G., i s-ar promis o slujbă de chelneriţă într-un bar din Germania. A fost dusă însă într-un bordel din Düsseldorf, fiind obligată să se prostitueze.
Descinderi în Capitală și cinci județe, miercuri dimineață, la o grupare bănuită de înșelăciune în dauna a zeci de bănci și companii de stat din România și din străinătate, în special din Spania. Membrii grupării sunt bănuiți că se dădeau drept reprezentanți ai unor furnizori, îi convingeau pe funcționari că și-au schimbat conturile pentru încasarea facturilor, iar de îndată ce încasau banii, îi retrăgeau și se făceau nevăzuți.
13 organizații neguvernamentale, membre ale Rețelei de ONG-uri împotriva Traficului de Persoane (RoTIP), au transmis marți Curții Constituționale un memoriu amicus curiae cu privire la sesizarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitoare la neconstituţionalitatea prevederilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Beatrice Rancea s-a întors ieri în Iaşi, dar pentru scurt timp. Drumul către Opera Naţională Română i-a fost scurtat de solicitările procurorilor DIICOT care au chemat-o la audieri.
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a anunţat marţi că susţine reducerea vechimii necesare pentru accederea în cadrul DNA şi DIICOT, având în vedere lipsa "acută" de personal cu care s-au confruntat cele două structuri de parchet în mod constant în ultimii ani.
Controversatul procuror Robert Fleckhammer a fost înlocuit din funcția șe șef de Secție în DIICOT, locul acestuia fiind luat de anchetatorul care a trimis în judecată dosarul BlackCube.