Postul de președinte al liberalilor se va juca până la ultima turnantă. Susținătorii premierului invocă sprijinul Președintelui României pentru premier, deși un sprijin de la Cotroceni nu este neapărat un avantaj, precum și faptul că premierul reprezintă un nou suflu în partid. Pentru un delegat care are de ales între cei doi, întrebarea ar fi care dintre cei doi este capabil ca în 2024 să obțină rezultatul livrat de către PAS în Republica Moldova.
Fără sindicate și solidaritatea polițiștilor integri, politicul ar controla tot, iar cei integri ar fi supuși unor anchete disciplinare perpetue de natură să-i împiedice să își facă munca de poliție.
Sunt foarte multe situaţii în care persoanele cu funcţii de conducere au inclusiv sau efectuează atribuţii de execuţie. Inclusiv pentru persoanele plecate în concediu.
Procurorii DNA au pus în document stenogramele unei convorbiri între un om de afaceri și fostul general SIE, în care afaceristul Ion Macovei îi spune fostului general SIE că întâmpină probleme la Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor.
Doi foşti consilieri ai CJ din mandatul trecut - unul, vicepreşedinte, azi, al Consiliului Judeţean, iar celălalt, revenit la catedra de Istorie Veche şi Arheologie a Facultăţii de Istorie de la Universitatea „Al.I. Cuza” - se vor înfrunta pentru funcţia de preşedinte.
Domnului Ludovic Orban i se reproșează în primul rând că este reprezentantul vechii clase politice. Dar să ne uităm și la aspectele demne de evidențiat. Este unul din puținii politicieni care nu a schimbat partidele ca pe ciorapi (ca să mă exprim politicos).